Miercuri, 17 Iulie 2019 00:00

”Suceala” PSD în privința lui Isărescu poate costa partidul la prezidențiale. Remus Borza: Riscăm să pierdem și electoratul tradițional

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

PSD are în vedere să ia în calcul redomandările din cele două rapoarte GRECO?

În ceea ce privește pressing-ul la care România este supusă în ultimii ani de acete organisme internaționale, fie că vorbim de Comisia Europeană, că vorbim de Comisia de la Veneția și iată mai nou aceste rapoarte GRECO. E o marotă pe care o mestecăm de dimineața până seara, o aruncăm din gură în gură de la vlădică până la opincă: „România, cât e de coruptă”. Suntem de o inconștiență inimaginabilă pentru că nu realizăm care sunt efectele unei atare campanii, de demonizare a unei națiuni întregi. Ne mirăm de ce nu mai vin investitorii străini. Păi cum să mai vină?... câtă vreme de la președinte și până la ultimul trăitor dintr-un sat izolat din munte spun cât de hoți și corupți suntem.

Evindent că nu mai au curaj să plaseze niște sute de milioane de euro investiții în România că le furăm. România nu este mai coruptă decât Marea Britanie, decât Germania, decât Franța. Nici pe departe. România nu are valori endemice sub aspectul corupției precum în țările occidentale. Sunt la fel rapoarte în care companii mari din Belgia, Franța, Germania dau mită de ordinul zecilor de miliaoane de euro ca să obțină contacte. Desigur, în România vorbim de „mica ciupeală”, „l-am prins pe nașul cu 50 de lei, medicul cu 100 de lei”... asta este corupția. De vreo 10 ani de zile, sub imperiul acestei strategii nu am făcut altceva decât să decimăm elitele țării. Că se cheamă „elite politice”, am înțeles, încă suntem tributari în anumite percepții și mentalități, toți politicienii sunt corupți, toți oamenii de afacere sunt corupți, deci locul lor e la pușcărie. Rămânem noi... care noi?... să trăim într-o deplină armonie în promiscuitate și în sărăcie. O națiune are nevoie de elite, chiar și elite politice.

Nu mai vorbesc că această campanie începută prin 2005, odată cu înscăunarea lui Băsescu la Cotroceni, a decimat după cum spuneam elitele politice, economice, culturale, academice și chiar confesionale. Sunt alte fenomene care atentează mult mai grav și mai profund la tot ce înseamnă securite economică și socială și mă refer în primul rând aici la evaziunea fiscală. Are dimensiuni apocaliptice în România. România pierde 16 miliarde de euro în fiecare an din evaziune fiscală. Nimeni nu a făcut o socoteală cât pierde România din așa zisa „mare corupție”. Noi nu acoperim cheltuielile de funcționare cu DNA-ul, de exemplu, din ce recuperează această instituție atât de galonată.

Noi nu acoperim salariile procurorilor, a aparatului tenic, judiciar, din recuperările pe care, la bilanțuri, odată pe an, ni le prezintă. Pecând, dincoace, pe evaziune fiscală, avem o sumă, avem un număr și apocaliptic, 16 miliarde de euro, pe care le pierdem an de an – înseamnă 15 autostrăzi pierdute în fecare an, Sibiu-Pitești. România nu este mai coruptă decât o altă țară. Ar trebui să ieșim dintr-o atare retorică, păguboasă de-a dreptul și umilitoare pentru noi ca cetățeni europeni, ca națiune. Nu putem tot timpul să mergem cu capul plecat. Am fost la Bruxelles acum trei săptămâni, am venit cu „to-do list-ul” și de-atunci, gata! Nu mai sunt o prioritate Codul Penal, Codul de Procedură Penală, nu mai e o prioritate secția de investigare a infracțiunilor din justiție înfierată cu atâta mânie proletară cu acest raport GRECO, deși este aberant și ar trebui să înțeleagă toată lumea chiar și cei fără studii juridice. Adică, la DNA aveam peste 3000 de dosare făcute magistraților! Să fim bine îțeleși, în România nu avem sute de mii de magistrați, ci doar vreo 7000 din care 4000 de judecători și 3000 de procurori.

La aproape jumătate dintre ei să le instrumentezi dosare și să le ți la naftalină, la dospit cu anii, în scop de șantaj și să-i arăți pisica unui judecător dacă nu dă un mandat de arestare, de interceptare sau o hotărâre de condamnare, vi se pare corect? Noi am creat această instituție, tot în interiorul Parchetului General, i-am dat o autonomie lărgită precum altor două direcții din cadrul Parchetului General. Are aceeași autonomie precum DNA sau precum DIICOT, respectând toate principiile care guvernează activitatea judiciară și care sunt statuate în lege.

Deputat Av. Dr. Remus Borza

Citit 9772 ori Ultima modificare Marți, 16 Iulie 2019 21:54