Vineri, 23 Iulie 2021 00:00

Un nou sistem de etichetare a alimentelor. Ce ne indică literele și culorile din sistemul NUTRI-SCORE

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Premieră în România. Două lanțuri de hypermarketuri au adoptat sistemul NUTRI-SCORE, adică produsele alimentare vor avea etichete din care va reieși clar valoarea nutrițională sau numărul de calorii. Cele mai dietetice sunt marcate cu A, pe fond verde închis, iar cele cu mai multe grăsimi saturate, zaharuri și sare, sunt marcate cu E pe fond roșu.

De acum înainte, ar trebui să ne fie mai ușor să alegem de la raft produsele sănătoase pentru alimentația noastră. Să luăm, de exemplu, o cutie de porumb și un borcan de maioneză. Dacă citim ingredientele, vom vedea următoarele: această cutie de porumb, pentru că nu are zahăr adăugat, ar putea să fie integrată în categoria alimentelor sănătoase, la clasa A, însă acest borcan cu maioneză, pentru că, potrivit etichetei, conține și zahăr, și sare va fi încadrat în categoria D. Spun, nutriționiștii, că sunt alimentele pe care ar trebui să le consumăm mai rar.

Semaforul alimentar, adoptat de Spania, Germania, Olanda, Belgia şi, mai nou, de România, este o idee pe care francezii o perfecţionează încă din 2014. La noi, deocamdată numai două lanţuri de hipermarket-uri folosesc sistemul de etichetare la produsele marcă proprie.

-Știați despre o astfel de etichetare a produselor?

-Nu.

-Cum vi se pare ideea?

-Bună, atâta timp cât clienții sunt informați despre ce înseamnă fiecare literă de pe scală. Cred că se referă la calitatea produselor, nivelul nutrienților. 

-Este bun! Eu acum mă uit cu curiozitate la asta pentru că am diabet. La toate produsele ar trebui să fie așa! Să știe omul ce mănâncă.Mănânc, în general, fără carbohidrați, dulciuri!

-E ceva interesant, cu siguranță o să ajute lumea, mai ales pe cei care au o anumită problemă.

-Te ai ghida după o astfel de scală?

-Cu siguranță! Mai ales, de când am intrat la regim, m-ar ajuta enorm.

Cristian Mărgărit, nutriţionist: O masă sănătoasă ar trebui să conțina ingrediente pe care noi să le compunem în rețete sănătoase: produsele de bază, neprocesate, nu se încadrează la NUTRI-SCORE, se consideră că sunt sănătoase oricum. În schimb, când avem un iaurt cu fructe, el intră în clasa B, nu-l putem consuma în fiecare zi. Ajută foarte mult oamenii în a face alegeri mai sănătoase. E libertatea fiecărui producător și supermarket să adere la acest sistem. Există și oameni care spun că sistemul poate afecta producția producătorilor mici de produse tradiționale: cârnați, dulciuri locale care vor avea un NUTRISCORE cu roșu. 

Etichetele NutriScore sunt folosite deja în trei lanțuri de mari magazine de la noi, pentru produsele locale - marca proprie. Vor apărea în curând și pe alte alimente. Sistemul se bazează pe o scală de litere și culori.

Produsele considerate dietetice sunt marcate cu “A” pe fond verde închis, iar la capătul opus, semnalizate cu litera “E” și roșu închis, se află alimentele cu conținut mare de sare, zahăr sau grăsimi.

Sistemul NutriScore a fost introdus de Agenția Națională de Sănătate Publică din Franța, care recomandă consumul a cât mai multe produse din categoria verde și evitarea celor semnalizate cu portocaliu sau roșu.

Citit 1573 ori