Marți, 04 Ianuarie 2022 05:51

Vârsta de pensionare ar putea creşte în România

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Vârsta de pensionare ar putea creşte în România, avertizează specialiştii. Totul ar fi o urmare a pandemiei de coronavirus, care a afectat economia ţărilor din întreaga lume. 

Experţii în economie avertizează că tinerii din ziua de azi vor fi nevoiţi să aştepte până la 75 de ani pentru a se pensiona. 

Grupul de reflecție al lui Iain Duncan Smith susține că vârsta de pensionare ar putea crește la 75 de ani pentru a asigura un venit decent. De asemenea, Paul Gibbens susține că pensionare la 60 de ani este aproape imposibilă şi recomandă celor care de abia intră pe piața forței de muncă, dar și generațiilor viitoare, să solicite consultanță financiară solidă pentru ca fondurile lor de pensionare să le poată satisface nevoile la bătrânețe.

„Rata inflației în Regatul Unit a fost în medie de 2,49% din 1989 până în 2021, astfel că o creștere a contribuției la pensie cu cel puțin 2,5% până la 3% pe an pare rezonabilă”, a mai precizat Gibbens. 

În acest moment, vârsta de pensionare în România este de 65 de ani la bărbați și 61 de ani la femei. 

În momentul de față, Legea pensiilor publice prevede că cei care au muncit în condiţii speciale de muncă beneficiază de o reducere a vârstei standard de pensionare cu jumătate din anii munciţi în aceste condiţii.

Citit 1401 ori