Întâlnirea dintre ei este foarte importantă, după care va urma un program pe care l-am stabilit împreună cu secția de Organizare Evenimente, atelierul de lucru în cadrul căruia copiii care au văzut lucrările Timeei vor picta și ei și le vom expune lucrările, vor avea animație, vor cânta, vor dansa.” –
„Sunt emoționată pentru că avem atâtea amintiri comune, toate legate de frumoasa „lume a copiilor”. Cred că și eu ca și doamna voastră am luat acestui județ copii frumoși și deștepți așa cum sunteți voi. Dragă Timeea, dragi bobocei ai școlii 14, bine ați venit la Muzeu!
Începem seria de evenimente dedicate copiilor, pentru că voi reprezentați ce e mai de preț pentru noi adulții. Fie că suntem părinți, fie că suntem bunici, voi sunteți „comorile” sufletelor noastre.
Pe 1 iunie este ziua voastră dar ne-am gândit să facem evenimente începând de astăzi și în fiecare zi, dacă se poate, să tot facem pentru voi și dincolo de 1 iunie, pentru că ziua voastră este de fapt prin iubirea părinților și a bunicilor, a profesorilor, este în fiecare zi.”
”Dragii mei, am vrut să începem ceea ce numim noi evenimente dedicate copiilor cu ceva deosebit. Ce poate fi mai frumos și ce poate să rămână mai frumos în mintea voastră și în memoria Muzeului decât faptul că un copil ca și voi, o fetiță foarte frumoasă, Timeea Petrescu, care e la sfârșit de drum, în clasa a IV-a, la sfârșit de clase primare și voi la început bobocei de la clasa pregătitoare. Timeea este un copil ca și voi. Absolut fiecare dintre voi poate să devină o „Timee” dar care are niște grăiri mai speciale și prin harul lui Dumnezeu le așterne pe hârtie. Noi am fost foarte bucuroși să-i organizăm Timeei prima expoziție din viața ei.”
Eu sunt convinsă Timeea, că noi astăzi împreună scriem istorie, pentru că Timeea, atunci când va vorbi despre evoluția ei artistică va spune lumii întregi că prima ei expoziție a organizat-o Muzeul Regiunii Porților de Fier și primii ei auditori și spectatori la eveniment ați fost voi, clasa pregătitoare de la Școala 14. Vă dați seama ce lucru minunat ni se întâmplă astăzi?
Eu de ziua voastră vă doresc în primul rând să fiți sănătoși și voi și părinții voștri și bunicii și toți și doamna profesoară și toți cei pe care îi iubiți. Nu ați avut un an normal. Ați stat departe unul de altul și de doamna și nu era firesc așa ceva, pentru că școala și relațiile între voi se construiesc acolo în clasă toți. Sperăm ca din septembrie să reveniți la școală, cu adevărat și să vă bucurați împreună de ce vă oferă viața și școala.
Dragă Timeea, acum te invit pe tine pentru că noi ne-am minunat de aceste frumoase picturi, speciale dacă aș putea spune, chiar am discutat cu colegii de la muzeu că sunt foarte expresive, mai mult decât ne așteptam.” - Doinița Chircu, Manager Muzeul Regiunii Porților de Fier
”Mă numesc Timeea Petrescu și am 10 ani. Am fost la Școala Gimnazilă „Alice Voinescu” și mă aflu în clasa a IV-a. Desenez de aproximativ 5 ani însă în ultimii doi ani m-am concentrat mai mult pe desen și am încercat să devin din ce în ce mai bună la desenat și să cunosc mai multe tehnici despre desen. Tot de 2 ani merg la cursurile de desen ale doamnei Natalia Coman car este chiar aici și vă rog să o aplaudați!
Acum un an am participat la un concurs pe nume „Odiseea tânărului artist” însă acolo nu am câștigat niciun premiu dar m-am bucurat mai mult atunci când mi-am văzut desenele pe pagina lor de Facebook.
În 2019 am participat la un eveniment de Ștefan Popa-Popas unde am putut să desenez mai mult și să mă concentrez pe desen și am primit acolo un set de carioci profesionale.
Am și donat desene la diferite persoane și atunci când am făcut acest lucru am fost foarte bucuroasă și sper că le am făcut și pe acele persoane bucuroase.
Îm place foarte mult să desenez deoarce simt că parcă mă relaxează și pur și simplu îmi placă, că iubesc asta și face parte din mine și este pasiunea mea.
Vă încurajez să fă găsiți o pasiune, chiar dacă este muzica sau sportul deoarece rezonează înuntrul vostru și veți observa că nu veți putea trăi fără aceasta.
Vă mulțumesc și sper să vă placă următoarele desene pe care o să le vedeți în continuare!” - Timeea Petrescu