Lovitură în Parlamentul României privind majorarea pensiilor. La solicitarea PSD, parlamentarii din Comisiile de buget au abrogat, miercuri, articolul din rectificarea bugetară potrivit căruia punctul de pensie se majorează cu 14%. În urma acestei decizii, rămâne în vigoare legea sistemului public de pensii care prevede majorarea acestuia cu 40%.
Pensiile nu se mai majorează doar cu 14%
Articolul privind majorarea punctului de pensie cu 14% a fost abrogat. Parlamentarii au decis „menţinerea valorii punctului de pensie, aşa cum este prevăzut în lege. Respectiv la valoarea 1.775 lei. Motivul invocat a fost scopul păstrării calendarului privind majorarea punctului de pensie până la intrarea în vigoare în integralitate a legii referitoare la sistemul public de pensii”.
Ce au mai decis comisiile
Comisiile au mai adoptat un amendament, propus tot de PSD. Astfel, se majorează sumele repartizate UAT-urilor cu un miliard de lei. Pentru municipiile reşedinţă de judeţ se alocă suplimentar 500 de milioane de lei. Fondurile urmează să fie repartizate în mod egal, indiferent de culoarea politică a administraţiei locale.
Bani pentru dotarea birourilor parlamentare din teritoriu
Conform altui amendament adoptat, comisiile au alocat suplimentar 5,635 milioane de lei, în bugetul Camerei Deputaţilor. Banii vor fi folosiţi pentru a achiziţiona echipamente necesare dotării birourilor parlamentare din teritoriu, la schimbarea legislaturii.
Parlamentarii au mai alocat o sumă suplimentară de 67 milioane de lei pentru Ministerul Agriculturii. Ea va fi destinată finanţării Programului de realizare a sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor.
Comisiile au decis majorarea salariilor de bază pentru personalul didactic de predare, aşa cum este prevăzut în lege, adică din acest an, potrivit agerpres.ro.