Practic, proiectul amintit, care vine să modifice și să completeze Ordinul ministrului sănătății nr. 50/2004, va da posibilitatea acestor pacienți care și-au început tratamentul în străinătate în baza formularelor emise de casele de asigurări de sănătate sau cu finanțare din bugetul MS să îl continue acolo, costurile fiindu-le decontate de către stat, prin MS. În prezent, continuarea tratamentului în străinătate poate fi aprobată de către comisia de specialitate teritorială doar pentru pacienții aflați la tratament acolo în baza formularelor emise de casele de asigurări de sănătate și care necesită intervenții suplimentare de urgență pentru afecțiunile menționate.
De exemplu, conform noii reglementări, aici s-ar încadra cazurile pacienților cu arsuri grave, care, de cele mai multe ori, suferă de arsuri pe o suprafață extinsă a corpului, care au fost transferați în stare critică în străinătate și care au nevoie de tratamente de recuperare medicală acolo, dat fiind faptul că în România nu există centre specializate pentru tratarea sau recuperarea celor care au suferit arsuri foarte grave.
De asemenea, prin același proiect, se propune ca adulții care suferă de afecțiuni foarte grave să poată fi însoțiți, în funcție de natura și gravitatea bolii, de o persoană pentru care statul va asigura cheltuielile de cazare și transport.
În acest context, se prevede concret ca inclusiv pacienții adulți cu afecțiuni foarte grave, precum cei orbi sau imobilizați, să poată merge cu însoțitor la tratament în străinătate. Aceștia vor avea totuși nevoie să obțină aprobare în acest sens de la comisia de specialitate teritorială. Însoțirea minorilor cu vârsta cuprinsă între 0 și 18 ani rămâne, ca și până acum, obligatorie.
Astfel, conform reglementării propuse, statul va suporta, din bugetul MS, în limita acestuia, și va transmite sumele aferente direcției de sănătate publică prin care s-a întocmit documentația bolnavului pentru acoperirea costurilor cu:
tratamentul de tip medico-chirurgical, intervențional și radioterapic;
tratamentul de recuperare medico-chirurgicală specific pacienților cu arsuri grave, precum și pentru dispozitivele medicale necesare procesului de recuperare, până la încheierea perioadei necesare vindecării, conform aprecierii medicului specialist;
controalele medicale periodice, la solicitarea clinicii din străinătate, pentru pacienții care au beneficiat de finanțarea tratamentelor din bugetul MS;
spitalizarea pacientului, precum și a însoțitorului, dacă pacientul are vârsta cuprinsă între 0 și 18 ani;
transportul și cazarea în unități recomandate de către clinicile din străinătate, pentru pacienții care efectuează tratament în străinătate în regim ambulatoriu sau spitalizare de zi, dar și pentru aparținătorul acestora, dacă pacientul are vârsta cuprinsă între 0 și 18 ani, în limita a 50 euro/zi/persoană; precum și
transportul și cazarea, în unități de cazare agreate de clinica sau spitalul din străinătate, pentru însoțitorii pacienților adulți dependenți de prezența acestora, în limita a 50 euro/zi/persoană, dacă motivarea necesității însoțitorului este aprobată.
Atenție! Proiectul de ordin nu se aplică acum. Acesta are nevoie de semnătura ministrului sănătății și de publicarea în Monitorul Oficial pentru a intra în vigoare, notează avocatnet.ro