Marți, 21 Septembrie 2021 08:45

Vremea se schimbă radical săptămâna aceasta: meteorologii anunță frig și ploi însemnate

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Elena Mateescu, directorul Administrației Naționale de Meteorologie, a declarat la Digi 24 că duminică, 19 septembrie, și luni, 20 septembrie, temperaturile la nivel național vor mai depăși 25 de grade Celsius, dar apoi vor coborî „semnificativ” și vor urma ploile. 

„Ne așteptăm la scăderea valorilor de temperaturi, mai semnificativ începând de marți, apoi miercuri și joi vom înregistra cele mai coborâte valori, atât la nivelul maximelor, cât și al minimelor pentru această săptămână”, a afirmat directorul ANM, Elena Mateescu. „Dacă astăzi și mâine mai contăm pe valori care să depășească 25 de grade Celsius, mai ales în partea de sud și sud-est a țării, în partea de vest, centru și nord-est simțim deja temperaturile mai coborâte, 11-15 grade”.

Directorul ANM a precizat că, pe lângă scăderea temperaturilor, vor urma și ploi zilele următoare.

„Ne așteptăm și la ploi în această perioadă, în partea de nord, nord-est, zona de munte, dar trebuie să menționăm intensificările de vânt”, a precizat aceasta.

În Capitală temperaturile vor scădea în zilele următoare sub 20 de grade. „La București, în zilele de marți, miercuri și joi, ne așteptăm să consemnăm valori în jurul a cel mult 18-19 grade”, a mai punctat Elena Mateescu. Potrivit meteorologului, pe finalul lunii septembrie se prognozează din nou „valori care să depășească pragul unei zile de vară”, adică maxime de 29 de grade Celsius.

Citit 1449 ori