Miercuri, 06 Ianuarie 2021 19:35

A aparut o nouă taxă în România!

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Anul 2021 începe în forță și deja apare o nouă taxă care îi vizează pe toți românii! Aceasta a intrat în vigoare din 2 ianuarie, însă este destul de cunoscută în anumite locații. Noua taxă dorește are ca scop reducerea poluării în România.

Având în vedere că reciclarea nu este punctul forte al românilor, va trebui să plătim, în curând, 50 de bani pentru fiecare ambalaj de apă, băuturi răcoritoare și alcoolice cumpărate din magazine. Suma, care este una modică, reprezintă garanția pe care comercianții o vor reține de la clienți pentru fiecare PET, sticlă sau doză de metal.

Chiar dacă va trebui să plătim puțin mai mult pentru aceste ambalaje, banii vor putea fi recuperați de la orice magazin din țară după returnarea ambalajului. Ambalajele vor putea fi predate la orice magazin care comercializează băuturi.
Ministrul Mediului a explicat că, pentru înapoierea ambalajelor, nu este nevoie de bonul fiscal sau de alte acte. Este necesar ca ambalajul să nu fie deteriorat.

“Pet-urile, dozele de aluminiu, sticlele pe care cumpărătorii le vor înapoia la magazin în sfârșit vor ajunge acolo unde le e locul, respectiv în sistemul de reciclare și nu vor mai ajunge să fie îngropate pur și simplu și lăsate moștenire copiilor noștri în gropile de gunoi, așa cum se întâmplă astăzi.

Va fi o garanție modică, de 50 de bani. Va fi exact ca atunci când mergi la magazin și folosești o monedă de 50 de bani pentru a utiliza un coș de cumpărături, pe care o recuperezi de îndată ce aduci coșul înapoi la locul de unde l-ai luat, exact în același mod va funcționa și garanția pentru sticle, pet-uri și doze de aluminiu, consumatorii primindu-și înapoi această sumă de îndată ce returnează la orice magazin care comercializează băuturi în România, că este mai mic sau mai mare, că este supermarket sau că este un magazin de la colțul blocului, că este în mediul urban sau în mediul rural, cetățenii vor putea înapoia oriunde fără a prezenta vreun bon fiscal sau alte acte, simpla predare a ambalajului câtă vreme acesta este integru, câtă vreme nu este deteriorat, simpla aducere înapoi a acestui ambalaj va face ca persoana să își recupereze cei 50 de bani”, a explicat ministrul Mediului.

Citit 4320 ori