Miercuri, 24 Noiembrie 2021 15:32

A fost modificat Codul rutier! Amenzi usturătoare pentru flash-uri în trafic, şicane, drifturi şi demaraje în trombă

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a modificat Codul rutier pentru a putea sancţiona şoferii care circulă periculos pe drumurile din România, fiind propuse amenzi de mii de lei conducatorilor autor care ar reprezinta un risc pentru trafic. Proiectul de OUG trebuie adoptat de Guvern și publicat în Monitorul Oficial. 

Dacă pentru unele dintre abaterile deja existente vor fi aplicate amenzi considerabil mai mari decât cele din prezent, va fi adăugată și o serie de amenzi noi. Totodată, și unele sancțiuni complementare vor fi înăsprite. Proiectul de OUG pus vineri, 19 noiembrie, de MAI în dezbatere publică urmează să înăsprească amenzile pentru următoarele contravenții, analizate de avocatnet.ro:

circulația nejustificată a unui autovehicul pe banda de urgență a autostrăzii, ceea ce presupune o creștere a amenzii de la un cuantum cuprins între 580 lei și 725 lei la 1.305-2.900 lei;

întoarcerea, mersul înapoi, circulația pe contrasens sau traversarea sensurilor de circulație pe autostrăzi, amendabilă cu 1.305-2.900 lei, față de 580 -725 de lei;

depășirea neregulamentară - sancționabilă cu amendă cuprinsă între 870-1.160 lei (de la 580-725 lei, cât este în prezent), iar dacă în urma manevrei de depășire neregulamentară se produce un accident cu pagube materiale amenda urcă până la cuantumul cuprins între 1.305 și 2.900 lei;

nerespectarea acordării de proritate, atât a pietonilor aflați pe trecerea de pietoni, cât și a vehiculelor îndreptățite, până la 870-1.160 lei. Dacă în urma nerespectării se produce un accident, cuantumul amenzii crește la o valoarea cuprinsă între 1.305 și 2.900 lei.

Cuantumul sancţiunilor este calculat la valoarea actuală a punctului de amendă, respectiv 145 de lei.

Amenzile noi vor fi aplicate pentru:

șoferii care au un comportament agresiv atunci când conduc mașini pe drumuri publice, între 1.305 și 2.900 lei;

depășirea vitezei cu mai mult de 70 km/h față de limita prevăzută pentru sectorul de drum respectiv, între 1.305 și 2.900 lei, căreia i se adaugă și suspendarea dreptului de a conduce pentru 120 de zile.

Sancțiuni complementare mai dure vor fi acordate pentru:

nerespectarea regulilor de circulație pe autostradă, respectiv întoarcerea sau mersul cu spatele, creșterea perioadei de suspendare a dreptului de a conduce autovehicule de la 90 zile la 120;

pentru circulația pe contrasens (cu excepția cazurilor în care se efectuează regulamentar manevra de depășire), dacă prin această manevră s-a produs un accident, de la 60 la 90 de zile;

nerespectarea regulilor la trecerea la nivel cu calea ferată, de la 90 la 120 de zile;

nerespectarea regulilor privind manevrele de depășire, de la 30 la 60 de zile, iar dacă în urma abaterii se produce un accident, sancțiunea complementară de suspendare a dreptului de a conduce crește de la 60 la 90 de zile;

nerespectarea regulilor privind acordarea de prioritate (pentru pietoni și autovehicule) de la 30 la 60 de zile, iar dacă se produce un accident fără victime se majorează de la 60 la 90 de zile.

Perioada de suspendare a permisului va crește de la 90 zile, cât este în prezent, la 180 de zile pentru anumite fapte grave, cum ar fi:

infracțiunea contra siguranței circulației pe drumurile publice, accidentul de circulație din care a rezultat decesul sau vătămarea corporală a unei persoane,

dacă a fost încălcată o regulă de circulație ce prevede suspendarea dreptului de a conduce.

Perioada de suspendare a permisului va crește de la 90 zile, cât este în prezent, la 180 de zile pentru anumite fapte grave, cum ar fi:

infracțiunea contra siguranței circulației pe drumurile publice, accidentul de circulație din care a rezultat decesul sau vătămarea corporală a unei persoane,

dacă a fost încălcată o regulă de circulație ce prevede suspendarea dreptului de a conduce,

condamnarea definitivă pentru conducerea unui vehicul neînmatriculat/neînregistrat sau tractarea unei remorci neînmatriculate/neînregistrare sau cu număr de înmatriculare/înregistrare fals.

Printre schimbările pregătite se mai află și înlocuirea aplicării sancțiunii complementare privind acordarea a trei puncte de penalizare cu suspendarea permisului timp de 90 de zile.

În plus, perioadele de suspendare a permisului nu se vor mai suprapune, ci se vor aduna, fără a exista o limită maximă.

O altă modificare prevăzută de proiectul de OUG vizează înghețarea perioadei de anulare a punctelor de penalizare de șase luni, când este contestată o amendă la momentul cumulului a 15 punct de penalizare, aferente suspendării permisului.

Foarte mulți conducători de autovehicule nu realizează amploarea gravității consecințelor la care se expun în cazul unui impact la viteză ridicată, acestea amplificându-se în mod proporțional cu viteza. O viteză chiar și cu câțiva km/h mai puțini poate face diferența dintre evitarea sau nu a unui accident ori dintre viață și moarte.

Statistica primelor 9 luni ale anilor 2019, 2020 și 2021 relevă o creștere de la an la an a încălcărilor limitei legale de viteză cu peste 50 km/h

Astfel, în primele 9 luni ale anului 2019 au fost constatate 49.570 de încălcări ale limitei legale de viteză cu peste 50 km/h, în primele 7 luni ale anului 2020, 61029, iar în aceeași perioadă a anului 2021, 67719.

În ceea ce privește numărul accidentelor grave care au avut drept cauză principală a producerii nerespectarea limitei legale de viteză, în primele 9 luni ale anilor 2019, 2020 și 2021, statistica relevă o scădere a acestora, dată fiind și scăderea fluxului de circulație a persoanelor în contextul epidemiologic începând cu luna martie a anului 2020 până în prezent, însă se evidențiază o creștere a consecințelor grave ale acestora, au explicat iniţiatorii în nota de fundamentare.

Astfel, numărul persoanelor decedate în primele 9 luni ale anului 2021 a fost de 253, cu 6 mai mare față de aceeași perioadă a anului 2020 și cu 12 mai mare față de aceeași perioadă a anului 2019.

Citit 1452 ori