Vineri, 15 Martie 2019 02:00

Ai carte, ai parte

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Dacă demonstrează că știu carte vor rămâne în funcții, dacă nu vor fi zburați cât ai zice pește. Comisarul șef Sabin Dumitrășconiu și comisarul șef Adrian Dichis, cei doi adjuncți ai șefului IPJ Mehedinți, comisar șef Remus Lucian Luca, numiți în aceste funcții prin împuternicire, adică pe criterii subiective, au zilele numărate. Motivul, cele două posturi au fost scoase la concurs zilele trecute, mai exact pe 12 martie 2019, de către Inspectoratul General al Poliției Române. 

Competiția va avea loc la București în data de 4 aprilie 2019 iar înscrierile se fac până în data de 18 martie 2019. Candidații care nu obțin nota mai mare de 7 sunt declarați respinși. Concursul va avea loc la sediul Inspectoratului General al Poliţiei Române din str. Mihai Vodă, nr. 4 – 6, Sector 5, municipiul Bucureşti, la data de 10.04.2019, ora urmând a fi stabilită ulterior şi comunicată candidaţilor în timp util şi va consta în susţinerea unei probe unice de selecţie, respectiv interviu structurat pe subiecte profesionale.Aprecierea rezultatului final al interviului pe subiecte profesionale se face cu note de la 1 la 10. Este declarat „admis” candidatul care are nota cea mai mare şi este notat cu cel puţin 7.00. 

În situaţia în care mai mulţi candidaţi au aceeaşi notă este declarat „admis” candidatul care are cea mai mare vechime în specialitatea postului scos la concurs. Dacă mai mulţi candidaţi au aceeaşi vechime în specialitatea postului scos la concurs, este declarat „admis” candidatul care are cea mai mare vechime în studiile necesare postului scos la concurs. Eventualele contestaţii cu privire la rezultatul de la proba interviu se depun în termen de 24 de ore de la afişare, la secretariatul Direcţiei Management Resurse Umane din Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Citit 2104 ori