Sâmbătă, 07 Martie 2020 00:00

Cine sunt românii care pot avea patru luni de concediu pe an! Care sunt condițiile

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Românii vor avea mai multe zile de concediu. Uniunea Europeană are în plan să mărească numărul zilelor libere pentru cei care respectă anumite condiții. Astfel, românii care se încadrează în criteriile propuse de UE ar putea avea și până la 4 luni de concendiu. 

Uniunea Europeană a anunțat că vrea să mărească numărul zilelor de concediu pentru părinți și îngrijitori. Mai exact, este vorba despre cei care au în grijă copii cu vârsta de până la 8 ani. Acest demers are drept scop stabilirea unui echilibru între viața profesională și cea personală. Așadar, românii ar putea primi până la patru luni de concediu.

Pe de altă parte, unul dintre motivele pentru care Uniunea Europeană dorește să implementeze această măsură este și pentru încurajarea bărbaților de a intra în concediu pentru creșterea copilului. Având în vedere că procentul bărbaților care stau acasă cu copilul este unul foarte mic, UE vrea, astfel, să mărească gradul de participare al femeilor pe piața muncii.

Iată ce prevede Directiva UE:

    Concediul de paternitate – tatăl va primi 10 zile lucrătoare de concediu în cazul nașterii copilului, indiferent de starea civilă (poate să nu fie căsătorit cu mama copilului);

    Concediul pentru creșterea copilului – fiecare părinte va primi 4 luni de concediu până la vârstă de 8 ani a copilului;

    Concediul de îngrijitor – acest concediu se referă la rude, iar rude înseamnă fiul, fiica, mama, tatăl sau soțul (soția) unui lucrător. Pentru a fi îngrijite rudele, lucrătorii au dreptul la 5 zile de concediu pe an;

În plus, orice cetățean are dreptul la zile libere, în situații de forță majoră. De asemenea, cei care au copii în îngrijire, de până la o anumită vârstă, pot beneficia de program de lucru flexibil.

Directiva care prevede această măsură a fost publicată pe 12 iulie 2019 Jurnalul Oficial al Uniunii Europene Directiva (UE) 2019/1158 a Parlamentului European și a Consiliului din 20 iunie 2019.

Citit 7571 ori Ultima modificare Sâmbătă, 07 Martie 2020 21:49