Joi, 04 Aprilie 2019 03:00

Conflict de muncă la ALRO Slatina între sindicate și administrație

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Două dintre sindicatele din cadrul ALRO SA Slatina, Sindicatul Liber „Aluministul” și Sindicatul Prelucrarea Aluminiului, au declanșat, marți, un conflict de muncă, nemulțumite de nivelul de majorare a salariilor acordat de administrația companiei, informează olt-alert. 

Surse din cadrul companiei au declarat pentru Olt-ALERT că reprezentanții celor două sindicate au înregistrat, marți, conflictul de muncă la Inspectoratul Teritorial de Muncă Olt.Sursele citate susțin că între reprezentanții salariaților și conducerea companiei au avut loc negocieri ale contractului colectiv de muncă și că administrația a fost de acord cu o majorare a salariilor pe care sindicaliștii o consideră foarte mică.

„E o bătaie de joc, ne dă o majorare care înseamnă șapte lei pe zi. Or, această majorare nu o putem lua în considerare”, a spus un angajat al companiei.

Șeful ITM Olt, Cristian Ungureanu, a confirmat informația. „Într-adevăr, unul dintre sindicate a anunțat existența conflictului de muncă. Urmează, dacă ne-o va cere una dintre părți, concilierea. Dacă se va ajunge aici, noi vom desemna reprezentanți ai instituției noastre care să participe la conciliere. Noi, oricum, vom face verificări dacă au fost respectat prevederile articolului 161 din Legea 62/2011 privind dialogul social”, a declarat, pentru olt-alert, șeful Inspectoratului Teritorial de Muncă Olt.

Anul trecut, Grupul ALRO a înregistrat un profit net de 235 de milioane de lei, potrivit datelor publicate pe site-ul companiei.

Citit 2094 ori