Luni, 14 Ianuarie 2019 22:11

EDUCAȚIA ÎN ŞCOLI : Problemă la nivel național

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Pe acest subiect ar mai fi multe de discutat (profesori, mentalități, burse, exces de autoritate, frică, etc.) , însă  în mare parte la memorarea mecanică se rezumă educația din şcoli.

Pe acest subiect ar mai fi multe de discutat (profesori, mentalități, burse, exces de autoritate, frică, etc.) , însă  în mare parte la memorarea mecanică se rezumă educația din şcoli.

Drept soluție, ar trebui ca cei de la putere să acorde importanță nevoilor elevilor şi să regândească complet legea educației, astfel încât elevii să capete informații şi să desfășoare activități care îi vor ajuta în alegerea unei cariere.De asemenea, ar trebui să se pună accent pe dezvoltarea lor ca oameni, nu ca simplii roboți care vor ajunge să fie conduşi sau să lucreze în alte țări, pentru că țara lor nu le oferă nimic.Dacă  cei de la putere nu cunosc nevoile elevilor, ar putea măcar să îi consulte referitor la această problemă, căci dacă ar fi să le punem nişte întrebări din operele din Bacalaureat, nu ştiu câte lucruri şi-ar mai aminti, dacă şi-ar mai aminti ceva.Programa şcolară este învechită şi necesită modificări urgente.O idee bună ar fi să existe unele materii obligatorii, dar elevii să aibă dreptul de a-şi alege materiile care îi atrag şi, care îi vor ajuta într-o viitoare carieră.

Tinerii sunt diferiți, au nevoi diferite, abilități diferite, haideți să nu îi tratăm ca pe nişte roboți, pentru că, până la urmă, TINERII SUNT VIITORUL ȚĂRII!

Muşat Andreea-Ştefania, clasa a XI-a, Colegiul Național „Gheorghe Țițeica

Citit 2605 ori Ultima modificare Miercuri, 16 Ianuarie 2019 23:28