Vineri, 19 Aprilie 2019 03:00

Elevi vâlceni prinși cu droguri

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Doi tineri în vârstă de 16, respectiv 17 ani, au fost prinși cu droguri asupra lor în zona unui club din cartierul Ostroveni, din Râmnicu Vâlcea. Incidentul a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute, când copiii au fost văzuți de jandarmii care patrulau în zonă.

Aceștia sunt elevi în clasa a X-a, la Liceul Economic, din Râmnicu Vâlcea. Pentru că manifestau un comportament ciudat, oamenii legii au mers să-i legitimeze și să le facă controlul corporal preventiv. Așa au depistat oamenii legii droguri asupra minorilor.

„Asupra uneia din persoane s-au descoperit douã ţigãri confecţionate artizanal din tutun şi substanţe interzise, un grinder, precum şi o cutiuţã de foiţe OCB pentru confecţionarea ţigãrilor. Cele doua persoane au fost conduse la sediul unitãţii pentru întocmirea actelor de sesizare, urmând ca acestea, împreunã cu substanţele interzise, sã fie predate organelor competente pentru continuarea cercetãrilor” , potrivit Jandarmeriei Vâlcea.

Citit 2763 ori