Joi, 11 Februarie 2021 12:27

Executor judecătoresc, reţinut după ce ar fi prejudiciat Complexul Energetic Oltenia cu aproximativ 1,5 milioane lei

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Nicolae Gagiu, executor judecătoresc în Târgu Jiu, a fost reţinut de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de abuz în serviciu, după ce ar fi prejudiciat Complexul Energetic Oltenia cu aproximativ 1,5 milioane de lei, notează agerpres.ro.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis, miercuri, AGERPRES, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Craiova au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu ziua de marţi, a lui Nicolae Gagiu, executor judecătoresc în cadrul BEJ „Gagiu Nicolae”, pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite, în formă continuată.

Așa cum menționează sursa citată, procurorii anticorupţie notează în rechizitoriu că, în perioada 2015 - noiembrie 2020, Nicolae Gagiu, în calitatea menţionată, prin actele întocmite cu încălcarea prevederilor legale, în contextul desfăşurării a trei proceduri de executare silită, ar fi cauzat un prejudiciu debitorului Societatea Complexul Energetic Oltenia SA, concomitent cu obţinerea pentru sine a unui folos necuvenit în cuantum de 1.485.325 lei.

Concret, spun anchetatorii, deşi prin deciziile instanţelor s-a dispus în mod definitiv întoarcerea la debitor a sumelor executate silit de către executorul judecătoresc, acesta ar fi transferat şi ulterior ar fi retras din contul de consemnare, în interes personal, suma totală menţionată mai sus.

DNA menţionează că, în perioada octombrie - noiembrie 2020, în condiţiile în care Gagiu ştia că este cercetat în prezentul dosar penal, ar fi efectuat din nou acte de executare silită cu încălcarea dispoziţiilor legale, în aceeaşi modalitate.

Citit 3945 ori