Marți, 29 Ianuarie 2019 18:56

Gestionarea fondurilor

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

V-ați întrebat vreodată care ar fi una dintre problemele cu care se confrunta țărișoara noastră ? Am privit puțin la ceea ce se întâmpla in momentul actual în România și mi-am dat seama ca gestionarea fondurilor este una necorespunzătoare. Multe fonduri ale statului român sunt investite in domenii neprielnice, cu o mai puțină importanță, iar cele care necesita cu adevărat o atenție deosebita rămân “descoperite”.

Eu, un simplu copil, mi-aș dori să nu mai văd oameni vârstnici cu lacrimile pe obraz, disperați și așteptând în fața spitalelor un ajutor , doar din cauza faptului ca medicii le spun că singura salvare ar fi in străinătate. De ce se poate totul în alte țări, iar la noi nimic nu este posibil? De ce nu ne mobilizăm și să aspirăm cu toții spre mai bine ? 

Așadar, niciun înalt responsabil al statului nu poate lua o decizie majoră fără fundamentarea ei prin activitatea noastră. Din punctul meu de vedere , o primă soluție ar trebui sa fie aceea de a fi OAMENI, de a ne gândi și la aproapele nostru, ar trebui să ne opunem atunci când se ia o alegere cu privire la noi, cetățenii și să facem tot posibilul ca ideea noastră să ajungă la conducere , pentru a fi vizibilă nemulțumirea poporului.

Ciurea Andrada , clasa a XI- a F , Colegiul Național Pedagogic “ Ștefan Odobleja” continuare mâine

Citit 2373 ori Ultima modificare Miercuri, 30 Ianuarie 2019 18:04