Sâmbătă, 02 Mai 2020 00:00

În ce condiţii pot fi reutilizate măştile de protecţie. Trei metode prin care pot fi sterilizate cu eficienţă de peste 90%

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Măştile de protecţie devin ineficiente dacă sunt utilizate în mod necorespunzător. Medicul Tudor Ciuhodaru explică cum trebuie folosită o mască de protecţie, precum şi în ce condiţii poate fi reutilizată.

În actualul context epidemiologic, folosirea măştilor de protecţie a devenit indispensabilă. De altfel, preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că începând cu 15 mai, folosirea măştilor va deveni obligatorie pe întreg teritoriul României.

Medicul ieşean Tudor Ciuhodaru a realizat un mic ghid de folosire corectă a măştilor de protecţie, pe care îl prezentăm mai jos:
Cum (re)utilizăm o mască de protecţie

A. Utilizare: fixare şi purtare
a) Fixare:

1.Spălaţi corect mâinile înainte de a atinge masca.
2.Puneţi masca: dacă este o mască chirurgicală de hârtie, pe una dintre margini are o întăritură metalică. Acesta se aşază peste nas, iar marginea cealaltă, sub bărbie. Faţa colorată către exterior, iar cea albă spre faţă!
3.Fixaţi masca: legaţi şireturile în spatele capului într-o poziţie confortabilă strângând atât de mult cât să se aşeze fix, dar nu strâns, pe faţă. Dacă este o mască cu bucle elastice, le daţi pur şi simplu după urechi.
4.Adaptaţi masca: modelaţi întăritura metalică peste nas.
5.Spălaţi şi dezinfectaţi mâinile înainte de a da masca jos.
6.Scoateţi masca: îndepărtaţi masca desfăcând nodurile de la spate şi o îndepărtaţi de faţă ţinând-o de şireturi.

b) Purtare:
1.Rămâne valabilă regulă de a nu duce mâna la faţă.
2.Dacă vă mănâncă naşul său gura, dezinfectaţi mâinile şi, prin masca, vă puteţi scărpina.
3.Dacă situaţia impune acces temporar la gură- pentru a da jos masca de la gură fără a o contamina, apucaţi cu două degete de exteriorul acesteia şi coborâţi marginea de sus până sub buza inferioară. Îndată ce se poate, trageţi înapoi masca în sus peste nas.
4.Dacă persoana cu care vorbiţi nu vă aude, vorbiţi mai tare.
5.Nu daţi masca jos şi vă apropiaţi mai mult de interlocutor.

B. Reutilizare:
Sunt 3 metode de sterilizare cu eficienţă de peste 99%:
(1) Ultraviolete (soare) - 30 de minute
(2) Vapori de apă (apă care fierbe)..........10 minute
(3) Aer cald la 70 de grade – 30 de minute.
(!!!) NU utilizaţi pentru decontaminare substanţe pe bază de alcool sau clor (distrug textura şi eficienţa măştii iar clorul poate fi toxic).

Centrul de Control al Bolilor din SUA susţine că ,,o barieră fizică este mai bună decât nicio barieră” pentru că opreşte chiar picăturile care pot ajunge în căile respiratorii superioare.

C.De reţinut:
1.Dacă masca nu este rărită, spartă sau murdară, poate fi folosită din nou după o săptămână după ce a fost depozitată într-un loc izolat (!la soare) închisă într-o pungă ca cele pentru alimente.
2.Dacă este o mască textilă o puneţi direct în chiuvetă, la spălat. Se spală cu detergent obişnuit, care ar trebui să omoare virusul fără probleme. Important este să clătiţi bine masca de detergent pentru a nu determina reacţii alergice pe faţă la următoarea purtare.
3.Dacă vă simţiţi mai în siguranţă, puteţi călca masca pentru „sterilizare”.
4.Tusea sau strănutul pot trage ca nişte proiectile picăturile din gură sau nas cu o viteză de 50 de metri/secundă (pentru strănut) sau 10 m/ s(pentru tuse).
5. Picăturile pot ajunge chiar până la 6m distanţă.
6. !!!Virusul rezistă minim 30 de minute în aer după ce „sursa” infecţiei nu mai este prezentă şi 4 zile pe diferite suprafeţe.
7.Se poate transmite la o distanţă de 4,5 metri de persoana infectată. Rata de transmisie 1 la 7.
8.„Distanţa sigură” actuală în întâlnirile sociale poate să nu fie suficientă - cu excepţia situaţiei în care purtaţi o mască (simplă).

Citit 7394 ori