Joi, 10 Martie 2022 21:55

Ministrul Familiei: 50 de milioane de euro pentru copiii aflați în situații de risc

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Este vorba despre un proiect major, anunţat marţi, 8 martie, de către ministrul Familiei şi Tineretului, Gabriela Firea, şi care va fi finanţat din banii pe care România îi primeşte prin PNRR.

“Investim 50 de milioane de euro pentru copiii aflați în situații de risc.

Am semnat, astăzi, acordul de finanțare dintre Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse și Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene pentru fondurile din Planul Național de Redresare și Reziliență”, a scris Gabriela Firea pe pagina sa de Facebook. 

Cu aceşti bani vor fi construite 150 de centre de zi pentru copiii din România aflaţi în situaţii dificile, a explicat ministrul Gabriela Firea, care a şi detaliat apoi modul în care vor fi cheltuite fondurile. 

“Construim 150 de centre de zi pentru copiii din toată țara aflați în situații de risc. Ne propunem ca prin serviciile oferite în aceste centre să menținem în familie 4.500 de copii.

Cheltuim banii pentru:

centre de zi pentru copii aflați în situație de risc de separare de părinți.

centre de zi de recuperare pentru copii cu dizabilități.

centre de zi pentru consiliere și sprijin pentru părinți și copii”, a precizat Gabriela Firea.

Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse a adăugat, în încheierea mesajului său, că “programul va fi gestionat de către Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse și va fi implementat prin intermediul Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție”. 

Situaţia refugiaţilor şi a copiilor din Ucraina care ajung pe teritoriul ţării noastre

În urmă cu câteva zile, Gabriela Firea posta un mesaj pe pagina sa de socializare în legătură cu drama refugiaţilor din Ucraina care fug în România din calea războiului.

“Ucrainenii care ajung în România sunt suflete chinuite. În vămi vezi mame și copii de toate vârstele care trag după ei un bagaj în care au pus pe fugă ce-au mai apucat din agoniseala de-o viață.

Când pun piciorul pe pământ românesc, parcă li se citește în ochi mulțumirea că au scăpat cu viață.

Bebelușii în cărucioare și copiii de câțiva anișori erau uzi și înfrigurați după multele ore de așteptat barca salvatoare pe malul ucrainean. Mamele trăgeau epuizate câte un bagaj.

Am văzut familii care nu și-au părăsit nici animalele de companie. Am întâlnit persoane de alte naționalități care se aflau în Ucraina când a început războiul și au reușit să scape trecând granița pe la Isaccea.

Suntem pregătiți pentru copiii care ajung neînsoțiți de părinți pe teritoriul României. De asemenea, avem cadrul legal pentru a interveni cu măsuri de protecție speciale în cazul copiilor orfani de pe teritoriul Ucrainei”, este o parte din mesajul ministrului Familiei din data de 4 martie.

Citit 1481 ori