Miercuri, 09 August 2023 10:11

Noi bilete de tratament balnear pentru pensionari!

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Casele județene de pensii au făcut noi anunțuri în această săptămână, pentru beneficiarii de pensii. Casele județene de pensii anunță că, în luna august, au sosit noi bilete de tratament balnear.

Joi, Casa Județeană de Pensii Gorj a informat că a primit noi bilete de tratament balnear, disponibile după redistribuire. Potrivit Casei Județene de Pensii Gorj, aceste bilete pot fi ridicate pana în data de 9 august, ora 16:oo, „pe principiul primul venit-primul servit”.

De asemenea, și Casa Județeană de Pensii Sibiu a transmis, vineri, că a primit noi bilete de tratament balnear.

 Biletele de tratament se eliberează conform Criteriilor de acordare a biletelor de tratament balnear aprobate prin Ordinul nr. 27/13.01.2023 al Presedintelui Casei Nationale de Pensii Publice, în baza cererii depuse şi a biletului de trimitere cu regim special eliberat de medicul de familie sau medicul specialist. 

Persoanele încadrate în grad de handicap grav care au dreptul la asistent personal sau au optat pentru indemnizaţia lunară pentru însoţitor, respectiv pensionarii de invaliditate gradul I care beneficiază de indemnizație de însotitor pot beneficia de bilet de tratament balnear doar dacă sunt însoţite.

De asemenea însoţitorii persoanelor încadrate în grad de handicap grav / în gradul I de invaliditate trebuie să îndeplinească condiţiile de la art. 122 alin. 2 al Legii nr.263/2010 cu modificările şi completările ulterioare. 

Prin excepţie, pot beneficia de bilete de tratament fără a fi însotiti, persoanele încadrate în grad de handicap grav care au dreptul la asistent personal sau au optat pentru îndemnizaţia lunară pentru însoţitor, respectiv pensionarii de invaliditate gradul I care primesc indemnizaţia de însoţitor, în baza declaraţiei pe proprie răspundere din care reiese că se pot descurca singuri (fără însoţitor) pe perioada sejurului, ţinând cont și de faptul că bazele de tratament contractate funcţionează în regim hotelier, şi nu în regim de spitalizare.

Citit 1992 ori