Miercuri, 29 Mai 2019 03:00

Perdanți vs. câștigători la europarlamentare. Schimbare în raportul de forțe

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

“Cetăţenii cu drept de vot din Uniunea Europeană aleg, în aceste zile, viitorul Parlament European, primul pas dintr-un proces ce va schimba conducerea principalelor instituţii ale UE. Votul negativ va funcționa și acum, cum se întâmplă în România din 1990. Contrar unor opinii, radicalizarea discursului și suprapunerea alegerilor europarlamentare cu referendumul pe justiție vor duce la o rată mai mare de participare la vot în țara noastră. Dacă în 2014 rata de participare a fost 32%, acum înclin să cred că va fi 38-39%. Electoratul de stânga în general este mult mai disciplinat comparativ cu cel de dreapta, care e imprevizibil și meteo sensibil.

Raportul de forțe în noul legislativ european va suferi un reglaj fin, în sensul în care vom fi martorii sfârșitului hegemoniei Partidului Popular European. Dacă în actuala legislatură a pornit cu 221 de mandate, în momentul acesta au 217. De luni, când vom avea rezultatele parțiale, în dreptul PPE vom număra sub 200 de mandate. Părerea mea e că popularii europeni vor pierde cel puțin 25 de mandate. La fel stau lucrurile și cu socialiștii europeni, care au intrat cu 191 de mandate, iar acum au 185. Ca o caracteristică comună, atât popularii, cât și socialiștii europeni vor pierde în jur de 15% în urma alegerilor europarlamentare”, a declarat Remus Borza la DCNEWS.Totodată, deputatul a făcut următoarele precizări. „Între cel de-al doilea grup din Parlamentul European, și mă refer la socialiștii europeni, și cel de-al treilea grup, conservatorii și reformiștii europeni, inclusiv partidul Theresei May, există o diferență mare: 185 de mandate la socialiști versus 90 la conservatori și reformiști. Populiștii, care acum au peste 30 de mandate, vor mai câștiga 20. Extrema dreapta, cu 55 de mandate acum, va mai obține între 20 și 30. La nivel european, și grupul ALDE va câștiga, dacă iese această construcție între Guy Verhofstadt și Emmanuel Macron, președintele Franței. Din punctul meu de vedere, perdanții vor fi socialiștii și popularii europeni, iar câștigătorii populiștii, naționaliștii și extrema dreaptă”, a spus Remus Borza.

„Sper ca europarlamentarele din 23-26 mai să aducă o nouă garnitură de lideri la nivelul Parlamentului European și a Comisiei Europene, care să unească statele bătrânului continent, să aducă pacea, armonia, dialogul, respectul și conlucrarea în beneficiul tuturor statelor și al tuturor cetățenilor Europei”, a transmis deputatul Remus Borza.

Deputat Av. Dr. Remus Borza

Citit 10783 ori