Marți, 14 Mai 2019 03:00

Peste 250 de persoane participante la Crosul Primăverii Slatina

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Cea de-a doua ediţie a evenimentului dedicat iubitorilor de mișcare, Crosul Primăverii Slatina-5k, organizat de Primăria municipiului Slatina, s-a bucurat de un real succes. Pe lângă slătineni, la start s-au aflat craioveni, bucureșteni, braşoveni dar și alți pasionați de mișcare din împrejurimi. Traseul a cărui distanță a avut cinci kilometri a fost câștigat de sportivul de performanţă Marius Buşcă, vicecampion naţional la semimaraton. Prima care a trecut linia de sosire, la feminin, a fost participanta la ediţia de anul trecut, Ionela Puia, care practică atletismul.

Au profitat de vremea frumoasă și au ales să facă mișcare. Peste 250 de persoane s-au aliniat la startul evenimentului, aflat la a doua ediţie, Crosul Primăverii Slatina-5k, organizat de Primăria municipiului Slatina.

Cel mai bun timp a fost obținut de către Marius Buşcă, vicecampion naţional la semimaraton, care a avut nevoie de doar 15 minute pentru a parcurge cei 5 kilometri. La fete, linia de sosire a fost trecută tot de către o sportivă de performanță, Ionela Puia care a înregistrat puţin peste 17 minute. De asemenea, atleta din Bănie este şi câştigătoarea ediţiei de anul trecut.

„Felicit toţi participanţii, pentru mine a fost o cursă de antrenament. Sunt sportiv de performanţă, am 39 de ani, dar încă mă bat cu cei mai tineri atleţi. A fost o cursă frumoasă, un antrenament foarte bun pentru mine. Sunt vicecampion naţional cu echipa la semimaraton, campion naţional la 10 kilometri şosea, unde mi-am bătut recordul naţional de 31 de minute, iar anul acesta mă pregătesc, împreună cu lotul militar, eu şi alţi şase băieţi, care facem parte dintr-o echipă selectă a MApN-ului, vom merge în China, la sfârşitul lui octombrie, la Olimpiada Militară”, a declarat Marius Buşcă, câştigătorul crosului la masculin.

Citit 2101 ori