Sâmbătă, 16 Februarie 2019 02:00

R.A.N. și R.E.N.S. în atenția conducerii instituției prefectului

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Registrul Agricol Național și Registrul Electronic   al Nomenclaturilor Stradale au intrat în atenția conducerii instituției prefectului ca urmare a stadiului redus de implementare până la această dată.

Prefectul Nicolae DRĂGHIEA, alături de subprefectul Octavian TUȚU,  au organizat o primă ședință de instruire în municipiul Orșova, unde   s-au întâlnit cu primarul municipiului, reprezentanții a 4 primării din zonă și reprezentanții oficiului de cadastru, fiind clarificate unele inadvertențe tehnice și organizatorice legate de introducerea datelor în sistemul național. 

”Acțiunea va continua până la finalizarea celor două registre”, a spus prefectul județului la terminarea întâlnirii.

Citit 2086 ori