Marți, 21 Iunie 2022 10:26

Scade vârsta de pensionare pentru încă o categorie de angajaţi

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Mai mulţi parlamentari ai coaliţiei de guvernare au pregătit un proiect de lege pentru a corecta oinechitate existentă în Legea pensiilor. Proiectul depus la Senat prevede ca și dansatorii ori soliștii de balet să poată ieși la pensie în aceleași condiții precum balerinii sau acrobații, respectiv, dacă îndeplinesc condiția stagiului de cotizare minim, chiar și înainte de împlinirea vârstei de 50 de ani, potrivit avocatnet.ro.

Concret, dacă proiectul de lege va fi adoptat, pensionarea dansatorilor și soliștilor de balet se va face în aceleași condiții ca cele prevăzute acum în Legea pensiilor nr. 263/2010 pentru balerini și acrobați. 

În prezent, balerinii și acrobații beneficiază de o vârstă standard de pensionare redusă, ce nu poate fi mai mică de 40 de ani pentru femei și 45 de ani pentru bărbați. Cu excepția balerinilor și acrobaților, vârsta standard de pensionare redusă pentru profesiile din domeniul artistic ce pot fi încadrate în condiții speciale de muncă este de 50 de ani. De vârsta de pensionare redusă amintită pot beneficia doar cei ce au activat (și cotizat) cel puțin 20 de ani în locuri de muncă din domeniul artistic, pentru care reducerea vârstei standard de pensionare este de 15 ani. 

Pe lângă cea de balerin sau acrobat, din categoria profesiilor din domeniul artistic ale căror locuri de muncă se încadrează în condiții speciale mai fac parte și cele de dansator, jongler, clovn, călăreț de circ, dresor de animale sălbatice, solist vocal de operă și de operetă, instrumentist la instrumente de suflat și cascador. 

Inițiatorii consideră că măsura e absolut necesară, “având în vedere statisticile care relevă faptul că, după vârsta de 40 de ani, condiţia fizică, inclusiv musculatura dansatorilor şi soliştilor balet, este deteriorată, fără a mai putea face faţă prezentării spectacolelor la un nivel artistic de înaltă calitate sau de mai lungă durată şi faptul că în rândul salariaţilor dansatori din instituţiile de profil se constată că, după vârsta de 45 de ani, aceştia se află cel puţin opt luni din an în concedii medicale sau pe tratamente de recuperare a problemelor la ligamente şi fracturilor”.

Citit 1544 ori