Vineri, 08 Septembrie 2023 02:17

Școli mai sigure, la inițiativa MAI

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Planul naţional privind siguranţa şcolară, combaterea traficului şi consumului de droguri și prevenirea cazurilor de bullying, elaborat la inițiativa ministrului Cătălin Predoiu, va fi pus în aplicare de 8 ministere, în colaborare cu asociațiile de părinți și elevi.

”Subliniem faptul că o componentă importantă a acestui plan este colaborarea cu părinții elevilor, care vor juca un rol esențial în atingerea scopului de creștere a gradului de siguranță în unitățile de învățământ, autoritățile locale, precum și cu reprezentanții asociațiilor de elevi”, a precizat ministrul Afacerilor Interne.

Planul are ca priorități creșterea gradului de siguranță școlară, prevenirea și combaterea traficului și consumului de substanțe psihoactive în rândul elevilor, prevenirea cazurilor de bullying și reducerea riscului de expunere a elevilor la infracțiuni, în special a celor comise cu violență. 

Grupuri de acțiune pentru fiecare școală

În fiecare unitate de învățământ preuniversitar se vor crea grupuri de acțiune, cu reprezentanți ai autorităților, cadrele didactice, părinții și reprezentanții asociațiilor de elevi. În cadrul programului ”Școala Altfel”, vor fi introduse cursuri de educație pentru sănătate și de prevenire a faptelor anti-sociale.

Planul prevede elaborarea unui cadru normativ pentru depistarea consumului de droguri în școli, pe baza unor proceduri care să implice acordul părinților, să asigure confidențialitatea, nediscriminarea, să evite stigmatizarea sau bullyingul. În procesul de elaborare a propunerilor de act normativ vor fi consultate asociațiile de părinți și elevi.

Tot marți, ministrul Predoiu a cerut șefilor tuturor structurilor de ordine publică din MAI, în cadrul unei ședințe video, să acorde atenție maximă respectării priorităților de acțiune pentru perioada următoare:

prevenirea și combaterea traficului de droguri și de persoane,

intensificarea luptei cu crima organizată

combaterea evaziunii fiscale și a contrabandei

creșterea gradului de siguranță pe drumurile publice.

Planul Național Cadru de Acțiune privind Siguranța Școlară, pus în aplicare

Totodată, a solicitat implicare în punerea în aplicare a Planului Național Cadru de Acțiune privind Siguranța Școlară.

„Sunt conștient că sunt foarte multe lucruri de remediat sau îmbunătăţit în structurile MAI. Acţionăm deja pe multiple direcţii.

Asigur cetăţenii că am mobilizat activele MAI pentru atingerea priorităţilor şi construirea unei noi atitudini faţă de muncă şi cetăţean.

Voi utiliza toate pârghiile administrative şi competențele legale pe care le am pentru atingerea acestor obiective”, a declarat ministrul Predoiu.

Citit 2369 ori