Joi, 21 Martie 2019 02:00

SIMULARE BAC 2019. Elevii susţin miercuri proba obligatorie a profilului

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Elevii susţin, miercuri, simularea la Bacalaureat la proba obligatorie a profilului, se arată în calendarul Ministerului Educaţiei. Probele examenului de simulare vor fi susţinute de aproximativ 300.000 de elevi.

Simularea examenului de Bacalaureat 2019 se adresează elevilor înscrişi în clasele a XII-a/zi şi a XIII-a seral / frecvenţă redusă la începutul anului şcolar 2018-2019, dar implică şi participarea elevilor claselor a XI-a zi şi a XII-a seral / frecvenţă redusă, învăţământ de masă (în total, aproximativ 300.000 de elevi), informează Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare din cadrul Ministerului Educaţiei.

Elevii vor susţine, miercuri, proba obligatorie a profilului, iar joi (21 martie), vor susţine proba la alegere a profilului şi specializării.

Probele la examenul de simulate a Bacalaureatului încep la ora 9:00, moment în care, în fiecare sală, vor fi distribuite subiectele. Accesul elevilor în săli este permis până la ora 8:30. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de trei ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev.

„Subiectele sunt elaborate de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare (CNEE), în mod similar cu modelele publicate pe subiecte.edu.ro şi sunt proiectate astfel încât tratarea lor să valorifice capacitatea elevilor de a dezvolta temele prevăzute în programa de examen, parcurse până la această dată”, mai arată sursa citată.

Evaluarea lucrărilor la examenul de simulare BAC va fi realizată în baza unor bareme care „asigură unitatea şi obiectivitatea evaluării şi notării la nivel naţional”, de către doi profesori din unităţile de învăţământ în care elevii susţin simularea. În situaţia în care nu sunt suficienţi profesori de specialitate într-o unitate de învăţământ, există şi posibilitatea de a solicita sprijin din partea profesorilor din alte şcoli, se mai explică în comunicat.

Rezultatele înregistrate la simularea de Bacalaureat 2019 vor fi analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri adecvate fiecărei situaţii în parte, scopul fiind îmbunătăţirea performanţelor şcolare.

Notele obţinute la examenul de simulare a Bacalaureatului nu se contestă şi pot fi trecute în catalog în baza unei cereri scrise, depusă de elevi sau de părinţii acestora.

Citit 1966 ori