Luni, 07 Ianuarie 2019 21:43

Veniturile agricultorilor din plante medicinale şi aromatice pe cel mult 2 ha sunt neimpozabile

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Veniturile obţinute de agricultori din plante medicinale şi aromatice pe cel mult 2 hectare vor fi considerate neimpozabile, începând ci 1 ianuarie, potrivit unei legi care modifică Codul Fiscal şi care, la finele anului trecut, a fost promulgată de preşedintele României Klaus Iohannis.

 Până în prezent erau considerate neimpozabile veniturile obţinute din suprafeţe de până la 2 hectare de cereale, oleaginoase, cartofi, sfeclă de zahăr şi hamei pe rod. Acestora li s-a alăturat, începând cu 1 ianuarie 2019, şi culturile de plante medicinale şi aromatice.

“Cultivarea plantelor medicinale şi aromatice cunoaşte o nouă etapă în care numărul celor care caută tratamente medicinale este în creştere. Cu o climă temperată, România este locul în care astfel de plante medicinale pot fi cultivate pe suprafeţe extinse, existând, astfel, şi calea de umplere a ”golului” manifestat în procesul de export”, susţin autorii proiectului de lege.

Citit 2687 ori Ultima modificare Marți, 08 Ianuarie 2019 19:58