Marți, 01 Martie 2022 07:25

76 milioane de lei pentru o rețea inteligentă de distribuție

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Distribuție Oltenia continuă investițiile în rețea, pe fonduri europene: 76 milioane de lei pentru o rețea inteligentă de distribuție

Operatorul Distribuţie Oltenia a dat startul proiectului Advanced Distribution Management System, pentru dezvoltarea unei rețele inteligente de distribuție, în beneficiul celor peste 1,4 milioane de consumatori de energie electrică. Valoarea proiectului se ridică la 76 milioane de lei și este cofinanțat din fonduri europene.

Proiectul strategic constă într-un sistem avansat de management al distribuției, o platformă software care asigură controlul și gestionarea procesului de distribuție, dar și optimizarea acestuia. 

O rețea inteligentă de distribuție se caracterizează și prin implicarea utilizatorilor în procesul energetic, accentul fiind pus pe informarea acestora, dezvoltarea de noi produse și servicii pliate pe nevoile lor, precum și prin adaptarea operării rețelei la criteriile de satisfacție a utilizatorilor. 

Care sunt beneficiile sistemului ADMS pentru consumatori?

Un sistem ADMS (Advanced Distribution Management System) este compus, pe scurt, din 4 elemente principale:

- Componenta SCADA, care vizează achiziția de date în timp real pentru controlul rețelei de distribuție. Acest lucru se traduce în rapiditatea operatorului de a reacționa la evenimentele neprevăzute.

- Componenta DMS, pentru partea de analiză și optimizare a funcționării rețelei. Acest lucru înseamnă că operatorul va putea oferi energie la calitatea și cantitatea solicitată, cu urmărirea parametrilor acesteia în timp real.

- Componenta OMS, pentru managementul întreruperilor în alimentarea cu energie. Funcția ADMS va reduce semnificativ timpul de intervenție pentru remedierea deficiențelor în alimentarea cu energie electrică.

- Componenta de raportare, pentru analiza și măsurarea informațiilor legate de funcționarea rețelei. Noul sistem oferă mijloace avansate de control asupra rețelei, permițând diagnosticarea și soluționarea rapidă a evenimentelor care ar putea influența calitatea distribuției energiei.

Sistemul implică, de asemenea, un set de funcții pentru optimizarea performației rețelei de distribuție și va funcționa ca o unealtă modernă în monitorizarea și controlul eficient al sistemului de distribuție a energiei electrice, îmbunătățind siguranța, fiabilitatea, calitatea serviciilor, răspunsul la situațiile de urgență, acuratețea analizei rețelei, a calculelor de regim și a consumului propriu tehnologic.

Acest proiect este doar unul dintre pașii pe care operatorul de distribuție îi face spre digitalizarea proceselor din cadrul companiei și va contribui semnificativ la îmbunătățirea calității energiei distribuite către utilizatorii Distribuție Oltenia.

Citit 1832 ori