Marți, 02 Iulie 2019 00:00

Adopții în România și cazul Sorina. Borza: O să-mi pun pe foarte mulți în cap

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Deputatul Remus Borza a vorbit, joi, în contextul cazului fetiței din Mehedinți, adoptată de un cuplu de români din SUA, despre o manipulare care nu servește în niciun caz Sorinei.
„O să-mi pun pe foarte mulți în cap cu următoarele declarații. Meseria mea de suflet și de bază e avocatura, pe care o practic din 1995. Nu am avut niciun caz de adopție, ca lucrurile să fie clare pentru toată lumea. Dar adopțiile sunt de când lumea și pământul și trebuie să existe în continuare. Chiar e indicat să relaxăm aceste proceduri, care, în prezent, sunt interminabile, greoaie, demoralizatoare și demotivante.

Familia din America a început procedura de adopție în 2013. După șase ani, s-a finalizat procesul. În Legea adopției se precizează că trebuie urmărit interesul superior al minorului. În acest caz, care e oare: să crească în Baia de Aramă sau la New York? Până să apară acest scandal, câți români știau unde e pe hartă Baia de Aramă?! Fetița avea șansa să se integreze într-o familie de români, care deja are doi copii. Părinții adoptivi, care trăiesc de câțiva ani la New York, realizează un venit anual de peste 100.000 dolari, cu care ar fi putut să-i asigure minorei Sorina condiții de creștere și educare superioare față de cele oferite de familia asistenților maternali de la Baia de Aramă. Cine știe ce este în sufletul familiei stabilită în America, dacă a fost nevoită să se baricadeze în casă pentru a evita linșajul la care ar fi fost supusă de rudele și prietenii asistenților maternali. E o reacție ce va descuraja pe viitor alte familii care vor să adopte copii din România”, a spus Remus Borza la DCNews.
„Totul e o manipulare”
„Trebuie să înțelegem că Sorina, până să fie adoptată de familia din America, a fost refuzată de alte 122 de familii! De ce? Pentru că e de etnie romă. E un copil frumos, l-ați văzut și la televizor. Sorina e în plasament din 2012. Nu există niciun capăt de hârtie, din 2012 până în 2019, care să dovedească intenția asistenților maternali de a o adopta. În toți acești ani, s-au limitat să încaseze, lunar, indemnizația de la stat pentru această minoră. Din prima zi în care au preluat-o în plasament, trebuia să o pregătească pentru adopție. Aceasta e una dintre obligațiile principale ce trebuie asumată de un asistent maternal când primește un copil în plasament”, a precizat deputatul, adăugând ulterior: „Eu sunt de partea familiei adoptive din America. Au o hotărâre definitivă de adopție. Ei sunt părinții cu acte în regulă și de bună credință. Nu același lucru pot să-l afirm și despre familia asistenților maternali din Baia de Aramă”.
Totodată, acesta a spus că „totul e o manipulare. Nu știu cui servește, dar în niciun caz nu servește Sorinei și cauzei celor peste 50.000 de copii abandonați în centre de plasament sau orfelinate”.

Citit 10332 ori