Marți, 17 Ianuarie 2023 11:28

ANM anunță o nouă schimbare de vreme

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele normale până pe 6 februarie, iar precipitațiile vor fi reduse. Mai exact, pentru intervalul menţionat, temperaturile vor fi în continuare mai ridicate decât cele obişnuite. Astfel, valorile maxime se vor încadra între 4 şi 12 grade Celsius. Cele mai ridicate sunt așteptate în sud, sud-est și în zonele deluroase. 

„Spațiul geografic al României va fi în calea unei advecții de aer cald, de natură tropicală. Rezultatul acestei advecții va fi asociată cu abateri termice de până la 7 – 12C în raport cu media climatologică 1991 – 2020. Vremea deosebit de caldă care va urma să caracterizeze spațiul geografic al României în cea mai mare parte a săptămânii viitoare este asociată cu sectorul cald al unei vaste arii depresionare extinse peste Europa”,a scris pe Facebook meteorologul Ilie Nicolae.

În nordul României, temperaturile maxime diurne vor atinge  valori de 12-13 grade Celsius, aceleași maxime urmând a fi înregistrate și pe litoral sau în vestul țării. Cel mai cald va fi în sudul țării, în București este așteptat ca miercuri, 18 ianuarie, temperatura maximă să depășească 17 grade Celsius.

Prima lună a anului 2023 va fi una fără zăpadă, iar temperaturile vor fi preponderent pozitive. Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice în toată luna ianuarie, potrivit prognozei publicate vineri de Administrația Națională de Meteorologie. Valorile termice vor fi mai ridicate și spre începutul lunii februarie, contrar celor specifice pentru această perioadă, pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în zonele montane. Regimul pluviometric va fi deficitar la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile vestice și la munte.

Prognoza meteo arată că temperaturile vor urca treptat începând de luni și vor atinge apogeul în zilele de miercuri-joi, 18-19 ianuarie.

Citit 1490 ori