Joi, 05 Decembrie 2019 00:00

Borza, analiză după rezultatul PSD la prezidențiale: Ce poți să-i reproșezi lui Dăncilă? A dus toată campania pe persoană fizică

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Deputatul Remus Borza, după eşecul Vioricăi Dăncilă la alegerile prezidenţiale, punctează că scorul obţinut de candidata PSD este mai mare decât numărul de voturi obţinut de partid la alegerile parlamentare din 2016.

„Viorica Dăncilă a obţinut în turul doi al alegerilor prezidențiale 3.339.922 de voturi, reprezentând 33,91% din totalul voturilor valabil exprimate. Puțin. Însă, raportat la context, e maximum a ceea ce putea obține PSD. Niciun alt candidat nu ar fi putut să obțină mai mult. De ce? Pentru că, în ultimii trei ani, PSD a fost demonizat permanent, ostracizat. PSD a fost singur împotriva tuturor. Nu a știut să gestioneze situația și a deschis prea multe fronturi în raport cu președinte, servicii, cancelarii, societate civilă, diaspora. Dovadă că, în Diaspora, Dăncilă a pierdut umilitor, a luat doar 55.000 de voturi din aproape un milion”, a spus Remus Borza în platoul DCNews.

„Cu o prezență relativ mică în turul doi, sub 50%, scorul de aproape 34% e bun. Se exprimă în 3.339.922 de voturi, cu aproape 100.000 de voturi mai mult decât a obținut PSD la alegerile parlamentare din decembrie 2016. Doar că, atunci, PSD era puternic și unit. Astăzi, este slab și dezbinat. Din punctul acesta de vedere, ce poți să-i reproșezi Vioricăi Dăncilă? A dus toată campania pe persoană fizică, în contextul în care puciștii din partid au sabotat-o permanent. Cei mai mari dușmani ai PSD sunt chiar din interiorul partidului. În acest război intern, Dăncilă era o victimă sigură. Cu toate etichetele care i-au fost puse, e mai deșteaptă, mai onestă și mai curajoasă decât mulți lideri ai PSD, care, în ultimele luni, s-au ascuns după fusta Vioricăi Dăncilă, pândind un context favorabil în care să-i sară la gât. Să nu uităm că același CEx, care a mazilit-o, a votat-o în unanimitate candidat la alegerile prezidențiale. Indiscutabil, PSD trebuie reformat. În aceeași situație sunt toate partidele. E nevoie de oameni competenți, de oameni integri, de oameni noi în politică. Ori cine sunt marii reformatori ai PSD: Niculae Bădălău, Marian Oprișan, Ionel Arsene, Paul Stănescu, Marcel Ciolacu?! Niciunul nu îndeplinește criteriile enumerate mai sus. Prin mazilirea lui Dăncilă, mai degrabă putem vorbi de restaurație decât de reformă. Rebaronizarea PSD este cântecul de lebedă a unui partid care, în curând, va fi istorie dacă perseverează pe această politică de cadre.

După Congresul PSD, spuneam că mandatele lui Dăncilă, Teodorovici și Fifor sunt pentru trei luni și, a doua azi după alegeri, cei trei vor fi pe făraș, ceea ce s-a și întâmplat. Mi-a lăsat un gust amar Mihai Fifor, care a fost promovat și salvat în mai multe rânduri de Dăncilă. Cu toată dezinvoltura s-a lepădat de binefăcătoarea lui. Monumentală a fost poziția Olguței Vasilescu care îi cerea demisia Vioricăi Dăncilă pentru scorul slab de la prezidențiale, omițând un lucru esențial: că tocmai ea fusese directoarea de campanie a candidatului PSD. Ipocrizia a fost la cote maxime în CEx-ul de marți. Tocmai liderii care au obținut scoruri catastrofale i-au cerut socoteală lui Dăncilă. Dar ne-am obișnuit ca în politică să nu ne mai surprindă nimeni și nimic”, a spus deputatul Remus Borza.

Deputat Av. Dr. Remus Borza

Citit 8001 ori