Sâmbătă, 16 Februarie 2019 02:00

Borza, previziune despre Kovesi: Zarurile au fost aruncate

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Joi, în cea mai nouă ediție a emisiunii „Borza Analytica” de la DCNews, deputatul Remus Borza a vorbit și despre Laura Codruţa Kovesi, după ce s-a aflat că fosta șefă a DNA are calitatea de suspect într-un dosar în care acuzaţiile sunt de abuz în serviciu, luare de mită şi mărturie mincinoasă. „Există o vorbă la români: Cine sapă groapa altuia s-ar putea să cadă în ea. La un moment dat, trebuia să te aștepți la o astfel de finalitate a unui război pe viață și pe moarte între statul de drept și statul paralel. Mie îmi pare rău de Laura Codruța Kovesi. Până la urmă, are și meritele ei.

De la momentul preluării șefiei DNA, această instituție a început să fie foarte activă, eficientă ar spune unii. Dar a semănat și multă teroare, a generat o adevărată psihoză. Va rămâne antologică declarația de ieri a președintei Înaltei Curți de Casație, care relata împrejurările în care a avut o discuție cu președintele Curții Constituționale după pronunțarea deciziei pentru completurile de 5. Pe întuneric și fără telefoane. Asta spune enorm de mult despre starea de spirit a unei națiuni sub o continuă teroare de mai bine de 15 ani”, a spus deputatul Remus Borza.

„Nu știu în ce măsură începerea urmării penale în România poate să mai aibă vreun efect în ceea ce privește desemnarea Laurei Codruța Kovesi în funcția de procuror-șef al Parchetului European. Din punctul meu de vedere, zarurile au fost aruncate. Marile grupuri ideologice din Parlamentul European, în frunte cu popularii europeni, și-au anunțat susținerea în mai multe state care contează în tot acest raport de forțe. Germania, Franța, Olanda o susțin pe Laura Codruța Kovesi”, a declarat Remus Borza. Deputatul consideră că va deține această funcție, „în ciuda deficitului de imagine de la București”.

Variante pentru Kovesi

„Dacă Kovesi se prezintă vineri la Secţia de investigare a infracţiunilor din Justiţie, Adina Florea poate să îi aducă la cunoștință începerea urmării penale. Ar putea și să nu se prezinte. Aseară, afirma, la un post de televiziune, că a primit citație pentru vineri, când ar trebui să fie la Bruxelles să mai depună niște acte. Deci e foarte posibil să nu se prezinte la audieri. Ulterior, poate fi citată cu mandat de aducere”, a explicat Remus Borza.

Totodată, deputatul a spus că „avem nevoie de DNA să funcționeze eficient, să combată corupția, acolo unde ea într-adevăr există. Dar, din păcate, s-a mers prea departe. Actul de justiție a fost pervertit și decredibilizat prin administrarea lui discreționară și partizană și prin transformarea în armă politică. În decembrie 2018, ca efect al deciziei Curții Constituționale privind compunerea completelor de 5 judecători de la Înalta Curte de Casație, au fost eliberate foarte multe persoane aflate în executarea pedepselor. Sigur că unele nu trebuiau să fie condamnate. Vorbim de victimele unui sistem opresiv, care a decimat elitele economice și politice ale țării, falsificând sau denaturând probe, obținând denunțuri ori mărturisiri prin forță și șantaj, instrumentând infracțiuni de drept comun pe mandate de siguranță națională. Însă, în egală măsură, sunt mulți condamnați care trebuiau să rămână în pușcărie. Ca să dau un singur exemplu, în decembrie au fost eliberați și cei care au devalizat statul român de zeci de milioane de euro prin celebrele restituiri de proprietăți de la ANRP. La fel de frustrant e că în marile dosare de corupție, precum EADS sau Microsoft, capii grupurilor infracționale au scăpat basma curată după ce au dat un tun statului român de câteva sute de milioane de euro. Deși este măcinată de scandaluri publice și dezvăluiri, DNA rămâne o instituție vitală pentru România”.

Protest pentru susținerea lui Kovesi

Întrebat dacă oamenii se vor mobiliza pentru a participa vineri la protestul anunțat în Piața Victoriei pentru susținerea lui Kovesi, Remus Borza a declarat: „Cioloșiștii, USR-iștii, hastagiștii, soroșiștii, corporatiștii se vor mobiliza pe rețelele de socializare. Este un antrenament pentru europarlamentare, în a testa capacitatea de mobilizare și susținerea populară pentru acele partide care vor justiție cu orice preț. Inclusiv cu prețul călcării în picioare a drepturilor omului”.

Citit 11027 ori Ultima modificare Vineri, 15 Februarie 2019 17:54