Miercuri, 15 Mai 2019 03:00

Cel mai tare concurs ingineresc pentru elevi „professional engineering competition”

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Echipe de studenţi din Bucureşti, Cluj, Târgu Jiu, Sibiu, Suceava, Piteşti, Craiova intră în competiţia creativităţii inginereşti la cel mai înalt nivel, la Universitatea din Craiova, de miercuri 15 mai, până vineri, 18 mai.

Programul evenimentelor cuprinde atât o parte de comunicări ştiinţifice, cât şi o parte de aplicaţii: „Să cunoaştem mecatronica” şi „Să descoperim mecatronica”, cele două competiţii destinate studenţilor şi liceenilor, în care tinereţea, creativitatea şi inteligenţa realizează un adevărat regal al tehnicii viitorului pe bună dreptate optimist.

Evenimentul este organizat de Organizaţia Studenţilor de la Automatică, Calculatoare şi Electronică în parteneriat cu Universitatea din Craiova, Facultatea de Automatică, Calculatoare şi Electronică, sub egida Ministerului Educaţiei Naţionale. Partenerii proiectului sunt: Convenţia Organizaţiilor Studenţeşti (COS), INCESA, Uniunea Naţională a Studenţilor din România.

Citit 2091 ori