Joi, 10 Decembrie 2020 00:00

Cine nu are voie să se vaccineze anti-COVID-19?

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Un medic cunoscut a spus clar. În timpul unor declarații acordate recent, acesta a explicat în ce cazuri va fi contraindicată vaccinarea anti-COVID. Următorii factori pot reprezenta un risc. Este vorba despre explicația acordată de coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID.

Medicul Valeriu Gheorghiță a discutat despre posibilele cazuri în care vaccinul ar fi contraindicat. Conform celor spuse, alergiile la unul dintre componentele vaccinului pot face ca administrarea să nu fie recomandată.

„Nu vorbim de boli cronice care să contraindice efectiv vaccinare. O reacție alergică cunoscută, la unul dintre componentele vaccinului este o contradindicație. De asemenea, utilizarea unui tratament anti-coagulant, ținând cond de faptul că acest vaccin se administrează intra muscular, este o altă contraindicație.

Celelalte categorii de boli cronice nu sunt menționate ca și contraindicații ale vaccinării împotriva COVID-19. Pacienții severi imunodreprimați, cum sunt persoanele cu infecție HIV, în stadiu SIDA, care nu sunt controlate terapeutic, este posibil să nu dezvolte un nivel suficient de mare de anticorpi protectori, dar simpla prezență a bolii nu reprezintă o contraindicație pentru vaccinare”, a declarat Valeriu Gheorghiță la Digi24.

„Faptul că o persoană a trecut prin infecția naturală cu SARS-CoV-2 nu reprezintă o contraindicație pentru vaccinare și vaccinarea reprezintă o stimulare a răspunsului imun, ceea ce creează un efect protector. Există alte infecții, precum cea cu streptococus pneumonie, pentru care organismul nu dezvoltă un răspuns imun suficient de protector și pentru care este necesară vaccinare, pentru a ne feri atât de episoadele de infecție recurente, dar și de formele grave de infecție, cum se întâmplă în cazul pacienților fără splină și alte condiții care scad răspundul imun. Categoric se pot vaccina aceste persoane”, a explicat acesta.

Citit 4995 ori