Marți, 11 Februarie 2020 00:00

Clarificările celor 25 ordonanțe de urgență

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Vineri a avut loc la sediul PNL din Dr Tr Severin o conferință de presă organizată de Partidul Național Liberal în care s-a discutat necesitatea celor 25 ordonanțe de urgență emise de guvernul Orban pentru România.

”Guvernul Orban a căzut după cum bine știți datorită unei moțiuni de cenzură depusă de PSD, adică de o majoritate toxică și retrogradă care a demis guvernul pentru a împiedica proiectul de alegere a primarilor în două tururi, guvern ce își asumase răspunderea. Suntem conviși că această măsură de alegere a primarilor în două tururi de scrutin este o alegere corectă față de comunitatea pentru care candidează primarul. Practic acutalul parlament acționeazăîmpotriva voinței poporului, deaorece 80 % dintre români cer alegerea primarilor ân două tururi de scrutin, astfel încât cel care conduce comunitatea locală, să-i reprezinte cu adevărat și să nu se ajungă așa cum există în momentula actual, peste 30 % din primarii din țară sunt aleși cu un procent între 10 și 20%” -a declarat dr Firu Stela.

” Înainte de a se dezbate și vota moțiunea de cenzură în Parlamentul României,  guvernul Orban a susținut o ședință de guvern maraton, în cadrul căreia s-au adoptat o serie de ordonanțe de urgență, cu exemple concrete vă spunem că acele ordonanțe, erau vitale pentru  bunul mers al societății românești în câteva domenii cheie, în care au fost legiferări făcute prin acele ordonanțe. 

Una din aceste ordonanțe este decontarea navetei pentru elevi. După cum bine știți, actualul guvern a mai emis o astfel de ordonanță de urgență pentru decontarea tuturor cheltuielilor pentru elevii navetiști, acel act normativ a picat la Curtea Constituțională, printr-o interpretare eronată din punctul nostru de vedere aprevederilor legale și ca urmare guvernul Orban a fost nevoit să emită o altă ordonanță de urgență pentru a rezolva problema decontării integrale a cheltuielilor cu transport pentru elevii care fac naveta din bugetul Ministerului Educației. Știți foarte bine că acest lucru nu s-a întâmplat pe guvernarea PSD, iar noi liberalii încercăm prin mijloacele specifice ordonanței de urgență șă reglementăm această situație, astfel încât elevii care vin din mediul rural să învețe în special în mediul urban, să nu mai suporte cheltuielile de transport. De asemenea, ordonanța de urgență a guvernului, cunoscut ca masă caldă în școli, pe vechea guvernare, erau doar 50 de școli în România, unde se aplica acest program prima masă, iar prin ordonanța emisă de guvernului Orban se extinde acest program la 150 de unități școlare, iar numărul elevilor ce vor beneficia în total de acest program, crește la 23 455 la 65 434 de elevi. Inclusiv în județul Mehedinți, acest program instituit prin ordonanța de urgență menționată, crește numărul școlilor beneficiare la 4: primăria Punghina, Căzănești, Gruia și Husnicioara. Acestea sunt beneficii concrete inclusiv pentru elevii din județul Mehedinți. 

La fel de importantă este și Hotărârea de Guvern pentru acordarea biletelor pentru tratamentul balnear în anul 2020. Aceste act normative în guvernarea PSD se emiteau foarte repede, încât crea ăntotdeauna probleme în momentul în care pensionarii vroiau să-și ridice aceste bilete pentru tratament gratuit, însă guvernul Orban, în acea ședință de guvern despre care se tot vorbește, a alocat un buget de 370 mil lei pentru acest program.  Anul acesta va beneficia un număr de peste 200 000 de pensionari pentru programul biletelor pentru tratamentul balnear. 

Angajamentul PNL dar și o promisiune locală în special a ministrului Economiei Energiei și Mediului de Afaceri Virgil Popescu, se referă la extinderea rețelei de gaz în localitățile din România, implicit în localitățile din jud. Mehedinți și din municipiul Dr Tr Severin. Practic, prin ordonanță de urgență a guvernului s-a hotărât finanțarea din fonduri europene a proiectelor de realizarea a reței de distribuție a gazelor naturale, vă reamintesc că până acum nu se puteau accesa fonduri europene pentru extinderea rețelei de gaz, guvernul Orban a reglementat această situație, alocându-se un buget de 500 mil de euro,  din fonduri europene, din exercițiul financiar actual pentru înființarea de rețele noi de distribuție a gazelor naturale în românia, iar pentru județul Mehedinți, municipiul Dr tr Severin, suntem direct interesați de extinderea reței de gaz, pentru că guvernul PSD nu a avut nicio viziune sau vreun proiect pentru acestă temă în ultimii ani. ”-  a declarat viceprimarul Av. Daniel Cîrjan.

Citit 7982 ori Ultima modificare Luni, 10 Februarie 2020 13:46