Luni, 21 Ianuarie 2019 20:06

Depistat de polițiști după ce a sustras un autovehicul și a circulat pe raza municipiului, băut și fără permis de conducere

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

La data de 20.01.2019, Secția 1 de Poliție Rurală Izvoru Bîrzii a fost sesizată prin SNUAU 112 de către un bărbat de 67 ani, din comuna Breznița Ocol, județul Mehedinți, cu privire la faptul că în aceeași zi, în jurul orei 02:00, în timp ce se afla la domiciliu, un prieten al fiului său, care venise în vizită la acesta i-a sustras autoturismul.La fața locului s-au deplasat polițiștii secției, iar din verificările efectuate au stabilit că un tânăr de 19 ani, din comuna Șimian, în timp ce se afla în vizită la fiul apelantului, a sustras cheile de la autoturismul acestuia și a parcurs distanța din comuna Breznița Ocol până în municipiul Drobeta Turnu Severin și retur, avariind ușor autovehiculul. Din verificări polițiștii au stabilit că tânărul nu posedă permis de conducere pentru vreo categorie de vehicule.Fiind testat cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin pentru  recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. 

 În cauză s-a întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt în scop de folosință, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 230, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută și pedepsită de art.335, alineat 1 și conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice, faptă prevăzută și pedepsită de art.336 alin. 1  din Codul Penal

Citit 2494 ori