Conform isu Bistriţa-Năsăud, echipajul pirotehnic intervine, marţi, în sprijinul echipelor care lucrează pentru distrugerea unui pod peste râul Ilva, la faţa locului fiind descoperite mai multe elemente de muniţie din al Doilea Război Mondial.
Localnicii din zonă au fost cei care au avertizat autorităţile care vor să dinamiteze un pod vechi pentru a construi altul nou că în zona podului ar fi fost amplasate elemente de muniţie, încă din timpul celui de al Doilea Război Mondial.
“Din datele primite de la localnici, în zona podului ar fi fost amplasate elemente de muniţie, încă din timpul celui de al Doilea Război Mondial. În timpul misiunii de cercetare a zonei cu detectorul de metale, pirotehniştii au descoperit, până la această dată, patru grenade defensive. Misiunea preventivă şi de ridicare a potenţialelor elemente de muniţie găsite continuă. Pirotehniştii bistriţeni acţionează înaintea echipelor care lucrează pentru distrugerea controlată a podului”, a anunţat purtătorul de cuvânt al ISU Bistriţa-Năsăud, Marius Rus.
Peste râul Ilva, pe raza localităţii Lunca Ilvei, au loc lucrări de modernizare a drumului, care includ şi refacerea totală a unui pod. Podul vechi urmează să fie dinamitat şi să fie construit altul nou.