Miercuri, 24 Aprilie 2019 03:00

Farmacia Băjan a recuperat palmaresul Oltchim Râmnicu Vâlcea

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Unul dintre sponsorii principali ai lui SCM Rm. Vâlcea a cumpărat palmaresul defunctei Oltchim, cea mai galonată echipă de handbal din România, și urmează să-l doneze Primăriei Rm. Vâlcea.

După un sezon 2012-2013 în care a ajuns în semifinalele Ligii Campionilor, Oltchim Rm. Vâlcea a intrat în faliment. După 30 de ani neîntrerupți de participări în cupele europene, după 19 titluri de campioană și patru trofee europene câștigate, cea mai galonată echipă de handbal din România a dispărut pur și simplu.

Fostul președinte al Federației Române de Handbal, Cristian Gațu, a încercat să o salveze, dar tentativele sale au eșuat. Vâlcea a primit un loc în prima ligă, formându-și din mers o echipă, dar actuala formație s-a zbătut în primii ani să se salveze de la retrogradare.

La cinci ani de la acel moment, Vâlcea a început să respire din nou aer de Europa, grație lui SCM. Echipa a jucat finala Cupei României și a participat în Cupa EHF.Adevăratul declic a avut loc însă în actualul sezon, când echipa a ajuns să se bată la titlu, a câștigat Supercupa României și e calificată în Final Four-ul Cupei României, se arată într-un comunicat emis de gazeta vâlceană.

Citit 2691 ori