Luni, 14 Ianuarie 2019 22:15

Gest onorabil al unui tânăr din Mehedinți

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Un tânăr de 22 de ani din comuna Corcova, județul Mehedinți, a predat polițiștilor din Motru un portofel care conținea suma de 700 de euro, pe care l-a găsit pe o stradă din municipiu, se arată într-un comunicat de presă postat pe site-ul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj.

Potrivit sursei citate, tânărul s-a prezentat la sediul Poliției municipiului Motru pentru a aduce un portofel pe care l-a găsit pe strada Macului din localitate și în care erau 700 de euro.

Aceeași sursă afirmă că Inspect„Acesta a cerut ajutorul oamenilor legii pentru identificarea persoanei care și-a pierdut portofelul care, pe lângă suma de bani, mai conținea actele de identitate ale proprietarului și ale soției sale, precum și carduri bancare. Potrivit actelor de identitate, polițiștii au identificat și au luat legătura cu proprietarul portofelului, în vârstă de 30 de ani, din municipiul Motru. Acesta s-a prezentat la sediul poliției, ocazie cu care și-a recuperat bunul pierdut”, se menționează în comunicatul de presă.

Aceeași sursă afirmă că Inspectoratul de Poliție Județean Gorj salută gestul bărbatului care a prezentat poliției portofelul găsit și încurajează cetățenii la astfel de fapte.

Citit 2236 ori