Miercuri, 13 Martie 2019 02:00

Iohannis, UDMR, Toader, notați. Borza: ”Este un act de sfidare la adresa României” - partea a II-a

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Donald Trump nota 8

Fostul strateg al lui Trump, Steve Bannon, consideră că actualul lider de la Casa Albă ar putea câştiga şi alegerile prezidenţiale din 2020, chiar cu un scor mai mare decât cel din 2016. Bannon e și în spatele „Mișcării” împotriva birocraților de la Bruxelles și Strasbourg. În urmă cu câteva zile, Comisia Juridică din Camera Reprezentanţilor a lansat o investigaţie care îl vizează pe Trump, dar şi pe colaboratori apropiaţi ai acestuia, pentru presupuse acţiuni de obstrucţionare a justiţiei, corupţie şi abuz de putere. Comisia Juridică a transmis solicitări pentru oferirea de documente către 81 de persoane sau entităţi care au legătură cu Trump, oferind 18 martie drept termen limită pentru a răspunde. Investigația vizează un abuz de putere din partea lui Trump cu referire la campania elctorală și la construcția unui bloc de birouri și a unui hotel la Moscova. Democrații urmăresc să strângă probe pentru demararea procedurii de impeachment prin care să fie suspendat președintele Trump. Din punctul meu de vedere, nu vor reuși. America, sub Administrația Trump, a cunoscut o perioadă de dezvoltare și prosperitate, o creștere economică de peste 2,5% anual, o rată a șomajului de 3,9%, cea mai mică din ultimii 17 ani, reducerea deficitelor comerciale în relația cu China și Europa, ca rezultat al impunerii unor suprataxe vamale în relațiile comerciale cu cele două blocuri economice. Dar cele mai importante măsuri ale Administrației Trump sunt legate de reducerea fiscalității de la 35% la 21%, crearea a peste 3 milioane de noi locuri de muncă și creșterea veniturilor populației clasei de mijloc. Realizari suficiente pentru ca Trump sa câștige en fanfare și cel de-al doilea mandat la Casa Albă.

 Emmanuel Macron nota 8 

După 2.000 de ani, Apostolul Pavel are o concurență serioasă în preşedintele Franței. După epistola lui Macron către francezi din decembrie anul trecut, prin care le promitea câte 100 euro în plus la salariu, iată că, zilele acestea, Emmanuel a trimis o epistolă către toate națiunile, nu doar către corinteni, filipeni, galateni sau romani. „Pentru renașterea europeană” este titlul acestei scrisori prin care caută o legitimare europeană, câtă vreme în Franța se confruntă cu o scădere a popularității fără precedent. Pe fondul creșterii la nivel european a curentului anti-migrație, Macron realizează că nu mai poate să-i țină trena cancelarului german în ceea ce privește politica porților larg deschise, pledând pentru un control mai strict la frontieră, pentru a împiedica fluxul migratoriu care amenință identitatea lingvistică, culturală, identitară și spirituală a națiunilor europene.

Theresa May nota 7 

E într-o situație fără ieșire și încearcă, prin tot felul de măsuri luate pe ultima sută de metri, să evite inevitabilul. A lansat, zilele trecute, un fond de investiții de 1,6 miliarde lire sterline, în jur de 2 miliarde euro. Dar mai are până să-l ajungă pe Dragnea, care, doar în ultimul an, a lansat trei fonduri de investiții, fără ca vreunul dintre ele să fie operațional. „The Stronger Towns Fund” face parte din eforturile lui May de a obţine sprijin de la laburişti privind acordul pentru Brexit. E un fond de dezvoltare destinat atenuării decalajelor de dezvoltare dintre regiunile Regatului britanic. Va fi folosit pentru crearea de noi locuri de muncă, instruirea oamenilor şi stimularea activităţii economice. E o mișcare de imagine. Săptămâna trecută, s-a consumat, probabil, ultima rundă de negocieri cu Comisia Europeană privind ieșirea Marii Britanii din UE. Fără niciun rezultat. Timpul trece în defavoarea lui May. Parlamentul britanic va vota pe 12 martie dacă aprobă sau nu înțelegerea negociată de premierul britanic cu Comisia Europeană anul trecut. În cazul în care May nu va reuși să obțină aprobarea Parlamentului britanic, parlamentarii vor avea de ales între ieșirea din UE fără un acord sau o amânare. May a avertizat că amânarea Brexit ar putea conduce la „ani de dispute” politice. Ieşirea Marii Britanii din UE va trebui amânată chiar dacă Acordul Brexit va fi aprobat, deoarece nu mai e timp suficient pentru ratificarea documentului de către ţările şi instituţiile europene, după cum a afirmat negociatorul-şef al UE, Michel Barnier. Din punctul meu de vedere, nu se va ajunge la un referendum, iar Brexitul se va produce, chiar dacă curentul rămânerii Marii Britanii în UE a devenit majoritar.

Deputat Av. Dr. Remus Borza

Citit 10599 ori