Marți, 04 August 2020 01:47

Ludovic Orban, anunț de ultimă oră privind pensiile: ‚Creșterea trebuie să fie sustenabilă’

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Premierul României, Ludovic Orban, susține că în decursul acestei săptămâni va fi finalizată analza privind punctul de pensie. Acesta a precizat că intenția Guvernului este să crască pensiile, însă nu se poate pronunța în acest moment deoarece nu toate analizele financiare sunt finalizate.

“Obiectivul Guvernului este să majoreze pensiile, dar această majorare se va face pe baza unor analize extrem de serioase. În primul rând, este vorba de raportul privind starea economiei şi a bugetului, raportul la şase luni care trebuie prezentat de Ministerul Finanţelor în conformitate cu legea responsabilităţii fiscal-bugetare. De asemenea, al doilea element de analiză îl reprezintă prognozele pe care le vor face pe de o parte Comisia de Prognoză, care e în subordinrea Guvernului, pe de altă parte prognozele privind evoluţia economiei care sunt formulate de instituţii internaţionale, prognoze legate de evoluţia economiei, mai ales în statele Uniunii Europene pentru că România este foarte legată de evoluţia economiei din statele Uniunii Europene cu care avem aproape 80% din volumul schimburilorcomerciale. În funcţie de aceste evoluţii vom stabili care este procentul cu care vom face majorarea

Nimeni nu poate să vă spună acest procent. Sigur ministrul Finanţelor când a evocat posibilitatea unei majorări cu 10% a făcut-o pe baza unor date intermediare, când vom avea toate aceste informaţii vom lua decizia şi o vom comunica public. Cert este că ne dorim să creştem pensiile, dar această creştere a pensiilor să poată să fie susţinută nu numai în anul ăsta, ci şi în anul următor şi peste doi ani şi peste trei ani şi peste patru ani. În cursul acestei săptămâni ar trebui să fie finalizată această analiză”, a afirmat Orban.

Întrebat dacă Guvernul ia în calcul şi majorarea pensiei minime, Orban a răspuns: “Cu siguranţă în măsura în care se majorează punctul de pensie, în funcţie de majorarea punctului de pensie, dorim şi pentru pensiile minime, aşa numitele pensii sociale, să existe acelaşi procent de creştere a pensiei minime egal cu procentul cu care va creşte punctul de pensie”, a precizat premierul.

Citit 6162 ori