Vineri, 12 Noiembrie 2021 11:39

Marius Budăi, după negocierile cu PNL: 'Am propus o indexare cu 11% a pensiilor'

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Deputatul PSD Marius Budăi a declarat, joi, după negocierile cu PNL pe capitolul muncă din programul de guvernare, că formaţiunea nu renunţă la majorările de venituri, fie că vorbim de pensii, salarii sau alocaţii. 

El a precizat că s-a ajuns de principiu la un acord, iar PSD a propus indexarea pensiilor cu 11%, decizia finală urmând să fie luată de echipele politice. 

Deputatul PSD Marius Budăi a declarat, joi, după negocieri, că a fost o discuţie constructivă şi că s-a căzut de acord pe multe puncte de vedere, în ceea ce priveşte măsurile de ocupare şi protecţie socială. 

”Am ajuns de acord pe principiul că trebuie mărite veniturile oamenilor, atât alocaţii, cât şi salariul minim şi pensiile”, a anunţat Budăi, precizând că urmează o discuţie a specialiştilor din finanţe şi o decizie pe partea politică, la final.

Budăi a arătat că PSD a propus o indexare a pensiilor cu 11%, şi a justificat cu calculul pe inflaţie şi creşterile de preţuri.

Marius Budăi a precizat că PSD nu renunţă la aceste majorări pentru că există şi sursă de finanţare şi justificări de ce solicită acest 11% majorare a pensiilor.

Citit 1427 ori