Joi, 15 Aprilie 2021 14:18

Noi grile de salarizare în sistemul bugetar

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Guvernul va plafona sporurile la 20% din salariul de bază, la nivel individual, conform principiilor pe care va fi construită noua legislație privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, relevă un document analizat de Profit.ro. De asemenea, sporurile pentru condiții de muncă vor fi acordate în cuantum fix indiferent de funcție, dar va exista și un spor de performanță lunar. În noua lege vor fi menținute doar sporurile ”cu adevărat relevante”.

Conform documentului oficial care va fi discutat, printre principiile care vor fi avute în vedere la elaborarea cadrului normativ privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice se numără: 

- reanalizarea coeficienților de ierarhizare pentru fiecare familie ocupațională de funcții bugetare, cu respectarea raportului de 1 la 12, dintre cel mai mic și cel mai mare salariu de bază, și înmulțirea coeficienților cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată în vigoare - 2.300 lei;

- introducerea unor grile de salarizare pentru administrația publică locală, corespunzător funcțiilor publice și funcțiilor contractuale; - plafonarea sporurilor la 20% din salariul de bază, la nivel individual; - revizuirea sistemului de acordare a sporurilor :

- sporurile pentru condiții de muncă la care expunerea la condiții de muncă este aceeași, indiferent de funcția deținută, se vor acorda în cuantum fix, ca spor de până la 25% din salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată;    

- analiza tuturor categoriilor de sporuri, cu menținerea numai a celor cu adevărat relevante; 

- acordarea unui spor de performanță lunar personalului care a realizat sau a participat direct la obţinerea unor rezultate deosebite în activitatea instituţiei/autorităţii publice sau a sistemului din care face parte, a participat la activităţi cu caracter deosebit, a efectuat lucrări cu caracter excepţional ori a avut un volum de activitate ce depăşeşte în mod semnificativ volumul optim de activitate, în raport de complexitatea sarcinilor, în baza criteriilor stabilite de ordonatorul de credite; - implementarea noului cadru legal pentru toate familiile ocupaționale în același timp, în scopul evitării apariției unor noi dezechilibre în sistemul public de salarizare și al înlăturării posibilității contestării unor prevederi în fața instanțelor de judecată.

Citit 2816 ori