Manifestări clinice

Parotidita:
– debutează cu tumefacţia rapidă a unei glande parotide, care progresează în 2-3 zile (unica manifestare la 25% dintre bolnavii cu
afectarea glandelor salivare), acompaniată de senzaţia de tensiune dureroasă în loja parotidiană şi durere otică;
– examenul clinic al bolnavului din spate relevează unghiul mandibulei acoperit de tumefacţie, cu ştergerea şanţului retromaxilar;
– la 1-2 zile apare tumefacţia glandei parotide opuse, rezultând aspectul de “pară” al faciesului (în 10% din cazuri);
– orificiul canalului Stenon este frecvent eritematos şi edemaţiat - simptomul Mourson, cu dureri în momentul stimulării secreţiei
salivare - semnul Trousseau;
– apare trismus cu dificultăţi de masticaţie şi pronunţie;
– pielea supraiacentă tumefacţiei este lucioasă, neinfiltrată, destinsă şi de culoare normală;
– consistenţa parotidei afectate este păstoasă;
– în 7 zile glanda parotidă revine la normal, iar febră, durerea şi tensiunea locală dispar;

Afectarea glandelor submandibulare (submaxilarita) cu tumefacţie, frecvent bilaterală, elastică, păstoasă, nedureroasă însoţită de edem periglandular, uneori cervical.
Afectarea glandelor sublinguale – rar afectate, sunt tumefiate de ambele părţi ale fremului lingual şi asociate cu edemul lingual.

Orhiepididimita este cea mai frecventă manifestare extrasalivară la bărbat, apărând la 20-30% dintre pacienţii infectaţi cu virus urlian, după pubertate şi este bilaterală la 1 din 6 bolnavi cu orhită. Poate fi manifestarea unică sau poate să preceadă afectarea parotidiană.
– apare în prima săptămân a parotiditei (2/3 dintre cazuri) sau în a două săptămână la 1/4 dintre bolnavi;
– debut brutal, cu febră 39-41°C, frisoane, vărsături, cefalee şi dureri vii testiculare. La examenul clinic, testiculul apare net mărit de volum, în tensiune, cu scrotul intens congestionat, iar tegumentele sunt calde. La 85% dintre bolnavi apare epididimita, eventual precedând orhita. Tumefacţia testiculară poate depăşi volumul normal de 3-4 ori. Febra şi simptomatologia sunt paralele cu severitatea bolii;
– în 4-5 zile, febra scade la 84% dintre bolnavi şi odată cu defervescenţa se produce reducerea tumefacţiei, asociată cu dispariţia durerii, dar la peste 20% dintre bolnavi persistă jena locală; la 50% dintre cazuri la luni sau ani de zile după orhită, apare un anumit grad de atrofie;
– sterilitatea este rară, chiar dacă afecţiunea este bilaterală, dar au fost raportate tumori maligne testiculare la 28 cazuri de atrofie postorhită urliană.

Diagnosticul:

Se bazează pe:

– date epidemiologice - contact infectant, epidemie;
– date clinice - tumefacţia parotidiană cu semne clinice medii;
– date de laborator:
VSH normal;
leucopenie uşoară cu limfocitoză relativă;
leucocitoza şi neutrofilia apar în caz de orhită, pancreatită, meningită;
amilazemia crescută apare în meningită, parotidită, pancreatită, în absenţa afectării glandelor salivare cu durata de 2-3 săptămâni;
modificări caracteristice ale LCR în meningită, dar si la 50% dintre bolnavii cu parotidită, şi fără meningita evidentă clinic;
izolarea virusului din secreţia salivară, urină, LCR, edemul scrotal, sânge prin imunofluorescenţă;
teste serologice: prezenţa anticorpilor IgM prin ELISA, creşterea de 4 ori în dinamică a titrului anticorpilor IgM prin RFC, HAI, sau neutralizanţi, în seruri pereche din fază acută şi convalescenţă.