„Am susţinut necesitatea desfiinţării pensiilor speciale sau găsirea unei variante care să elimine diferenţa nejustificată dintre pensiile milioanelor de români, cu pensii calculate după criteriul contributivităţii, şi pensiile uriaşe ale unor privilegiaţi. Nu pot fi de acord, şi nicăieri în lume nu se întâmplă asta, ca o persoană, indiferent de domeniul în care a activat, să iasă la pensie cu o pensie mai mare decât salariul pe care l-a avut”, scrie Mihai Weber pe Facebook.
Potrivit deputatului, care este şi şeful Comisiei de control al SIE, iniţiativa este depusă în Parlament şi îşi doreşte să fie discutată în regim de urgenţă.
„De asemenea, fac un apel către Guvernul României, ca în cazul în care în Parlament această iniţiativă o să fie amânată, din diverse motive, să ia în calcul promovarea acestui act normativ printr-o ordonanţă de urgenţă. Este timpul ca pensiile speciale din România să devină istorie!”, adaugă deputatul.
Actul normativ privind supraimpozitarea pensiilor speciale nu a ajuns pe masa Guvernului pentru că nu era pe legea de abilitare şi nu putea face obiectul unei ordonanţe de urgenţă, declara joi ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici, la Antena 3.
Eugen Teodorovici a depus la Senat, în calitate de senator PSD, un proiect de lege care prevede impozitarea pensiilor între 7.000 şi 10.000 de lei cu 30% din sumă. De asemenea, proiectul prevede şi taxarea pensiilor mai mari de 10.000 de lei cu 50% din sumă. Măsura făcea parte iniţial din pachetul de propuneri discutat odată cu rectificarea bugetară de la începtul lunii august.
Impozitare vizează persoanele care realizează venituri din „pensii şi/sau indemnizaţii pentru limită de vârstă, primite în baza unor legi/statute speciale denumite în continuare contribuabili, sunt obligate la plata taxei pe veniturile din pensii şi indemnizaţii pentru limită de vârstă, denumită în continuare taxă”, conform proiectului depus la Senat.