Joi, 09 Mai 2019 03:00

Prins în timp ce transporta substanțe chimice fără acte! Produsele periculoase trebuiau să ajungă în Gorj și Mehedinți!

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

La data de 7 mai a.c., poliţişti din cadrul Biroului Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase, împreună cu reprezentanți ai Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul Județean Gorj au desfășurat o acțiune pentru identificarea şi sancţionarea faptelor ilegale la regimul substanţelor şi deşeurilor periculoase.

Cu această ocazie a fost identificat un bărbat de 41 ani, din comuna Romos, judeţul Hunedoara, conducător auto în cadrul unei societăţi comerciale din judeţul Alba, în timp ce transporta cu o autoutilitară, fără a deţine documente care să ateste conținutul produselor, 166 recipiente din plastic, care conțineau cantitatea de 2.470 kg substanțe chimice, folosite pentru întreținerea si cosmetizarea autovehiculelor, în scopul de a fi comercializate pe raza județelor Gorj și Mehedinți.

Poliţiştii au indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor şi depozitat la o societate autorizată întreaga cantitatea de substanțe chimice, în valoare de 17.540 lei.

Totodată, poliţiştii au stabilit faptul că societatea comercială a importat din Italia substanțele şi preparate periculoase, transportate fără îndeplinirea prevederilor actelor normative, în scopul introducerii pe piață.

Citit 2047 ori