Marți, 13 Aprilie 2021 14:33

Rabla electrocasnice s-a modificat. Ce valoare au acum voucherele în funcţie de eficienţa energetică a aparatelor

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Programul Rabla electrocasnice a fost modificat, voucherele aferente fiind calculate astfel încât să nu depăşească jumătate din preţul întreg al produsului electrocasnic şi să fie acordate în funcţie de eficienţa energetică a fiecărui produs.

„Prin ultimele reglementări europene în domeniu, au fost introduse noi etichetări energetice pentru anumite categorii de echipamente electronice şi electrocasnice (frigidere/congelatoare, maşini de spălat vase/rufe/uscătoare de rufe, televizoare), iar producătorii şi comercianţii sunt obligaţi să stabilească noile clase energetice, ce variază de la A la G, pentru produsele proprii, precum şi să le afişeze la raft, sau în magazinele on-line,începând cu 1 martie 2021.

Noile etichete introduse evidenţiază mai bine eficienţa energetică, iar, conform îndrumărilor publicate de Uniunea Europeană în legătură cu acest subiect, vechilor clase energetice de top – de la A până la A+++ - le corespund, din punct de vedere al consumului, noile clase C şi D, aspecte, de altfel, confirmate şi cu ocazia întâlnirii pe care AFM a avut-o cu reprezentanţi ai Ministerului Energiei pe această temă.    Mai mult, în cadrul aceleiaşi discuţii s-a evidenţiat faptul că echipamentele produse până la 1 noiembrie 2020 trebuie să conţină ambele etichete energetice, cea cu noile clase putând fi echivalată ori de producători ori de comercianţi, după caz, iar cele produse după acea dată trebuie să conţină noua etichetă, în mod obligatoriu emisă de producători”, se arată în documentul care modifică programul Rabla electrocasnice. Datele colectate de Ministerul Mediului de pe site-urile marilor comercianţi din domeniu au scos la iveală faptul că „procesul de adaptare la noile clase energetice nu este finalizat, deşi de la 1 martie 2021 toate produsele trebuie să evidenţieze şi consumul potrivit noilor clase energetice, existând în continuare produse pentru care nu a fost încă echivalată eficienţa energetică”. 

„Mai mult, preţul produselor cărora le corespund clasele C şi B actuale au un preţ mai ridicat faţă de cel al echipamentelor cu clasele A – A+++ vechi, iar în ceea ce priveşte produsele din noua clasă A, acestea sunt destul de rare şi au un preţ şi mai ridicat”, precizează instituţia. 

Ministerul Mediului apreciază că adaptarea pieţei la noile reglementări este un proces de durată, care ar putea determina oscilaţia preţurilor produselor noi, cel puţin până la stabilizarea pieţei din punct de vedere al cererii şi ofertei.   Pe de altă parte, programul Rabla electrocasnice a fost modificat „luând în considerare că de la 1 martie 2021 toate produsele vândute trebuie să conţină evidenţierea consumului conform noilor clase de eficienţă, mult mai exigente decât precedentele, context în care producătorii şi comercianţii sunt astfel îndrumaţi în direcţia creşterii eficienţei energetice a echipamentelor, cu impact direct asupra scumpirii produselor”. 

„S-a concluzionat că finanţarea echipamentelor care se supun noilor reglementări ar trebui acordată diferenţiat în funcţie de clasa de eficienţă, plecând de la clasa C, conform propunerilor din proiectul de ordin, cu menţiunea că valoarea finanţată nu poate depăşi 50% din preţul produsului achiziţionat prin Program”, se mai arată în documentul citat. 

Noile valori ale Programului Rabla electrocasnice   Finanţarea se acordă sub formă de vouchere, pentru achiziţionarea de echipamente electrice şi electronice de uz casnic, denumite în continuare echipamente, după cum urmează:    a) 300 lei pentru maşini de spălat rufe cu noua clasa energetică A;   b) 250 lei pentru maşini de spălat rufe cu noua clasa energetică B;   c) 200 lei pentru maşini de spălat rufe cu noua clasa energetică C;   d) 500 de lei pentru maşini de spălat rufe cu uscător cu noua clasă energetică A;   e) 450 de lei pentru maşini de spălat rufe cu uscător cu noua clasă energetică B;   f) 400 de lei pentru maşini de spălat rufe cu uscător cu noua clasă energetică C;    g) 400 lei pentru maşini de spălat vase cu noua clasă energetică A;   h) 350 lei pentru maşini de spălat vase cu noua clasă energetică B;   i) 300 lei pentru maşini de spălat vase cu noua clasă energetică C;     400 lei pentru aparate de aer condiţionat, inclusiv aparate de aer condiţionat portabile, cu eficienţă energetică la răcire cel puţin A++;

Citit 2914 ori