Luni, 28 Ianuarie 2019 20:13

Singura mină de grafit din România stă închisă la Baia de Fier

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Un om de afaceri din județul Bihor s-a declarat interesat de posibila preluare a minei de grafit de la Baia de Fier, singura din România și printre puținele din lume, care zace închisă de un sfert de secol. Primarul Dumitru Turbăceanu a avut o discuție telefonică, zilele trecute, cu afaceristul interesat de ce mai poate găsi la Baia de Fier, dacă ajunge la o înțelegere cu Salrom, proprietara de drept a minei. La fel ca și localnicii, edilul știe că există în continuare rezerve suficiente de grafit care pot fi exploatate. “Dumnealui m-a sunat și a întrebat despre cine este proprietar al fostei mine. Ar vrea să vadă pentru început ce mai găsește aici și apoi e posibil să se decidă să investească. În 2013 a mai fost cineva interesat de preluarea minei și de atunci nu s-a mai interesat nimeni. Rezerve care să fie exploatate sunt în continuare acolo, dar e nevoie de investiții serioase pentru a demara un astfel de proiect”, a menționat edilul. În 1994 mina și-a închis porțile și i-a trimis acasă pe cei aproape 800 de angajați ai săi. Mulți dintre ei sunt pensionari, iar unii au reușit să se reangajeze și să își continue viața.

Oamenii spun că ar reveni oricând la mină, mai ales dacă ar fi și salarii bune, ca pe vremuri. “Mulți oameni din comuna asta trăiesc și acum bine de pe urma minei care a fost închisă. Au avut salarii bune atunci, iar acum cei care au ieșit la pensie primesc pensii frumoase. Se câștiga bine atunci. Se și muncea mult și greu, dar era aproape de casă și toată lumea era mulțumită. Și acum dacă ar fi redeschisă mina ar fi mulți care ar lucra aici. La liceul din Baia se pregăteau atunci tineri care să învețe o meserie pe care să o practice apoi în cadrul minei. Mulți au învățat atunci o meserie bună. â

S-ar putea face și acum la fel, bine ar fi să o redeschidă cineva. E nevoie însă de investiții serioase. Rezerve sunt pentru că noi știm cum erau straturile dispuse, dar numai să vină cineva să le exploateze”, a spus unul dintre foștii angajați ai minei, devenit între timp polițist local în comună. Discuțiile despre posibila redeschidere a minei vin în contextul în care pe plan internațional se discută tot mai mult despre o invenție care ar putea revoluționa secolul XXI. Grafenul a fost creat de cercetători din grafit, acesta fiind un material foarte ușor și foarte rezistent. Asta face ca interesul pentru exploatările de grafit din lume, puține la număr, să crească. Doar România nu pare interesată să facă nimic în privința unei comori pe care o ține îngropată în pământ de ani de zile.

Citit 2055 ori