Vineri, 11 Martie 2022 09:33

Toate informațiile despre pensia anticipată 2022

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Pensia anticipată se acordă cu cel mult 5 ani înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare, cu condiția ca asiguratul să depăşească stagiul complet de cotizare cu cel puţin 8 ani. Vârsta standard de pensionare, stagiul minim de cotizare și stagiul complet de cotizare se stabilesc în raport de data nașterii.

La stabilirea stagiului de cotizare pentru acordarea pensiei anticipată NU se iau în considerare perioadele în care asiguratul:

a beneficiat de pensie de invaliditate;

a urmat cursurile de zi ale învăţământului universitar, organizat potrivit legii, pe durata normală a studiilor respective, cu condiţia absolvirii acestora cu diplomă;

a satisfăcut serviciul militar ca militar în termen sau militar cu termen redus, pe durata legal stabilită, a fost concentrat, mobilizat sau în prizonierat;

a fost elev al unei şcoli militare/şcoli de agenţi de poliţie sau student al unei instituţii de învăţământ din sistemul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională pentru formarea cadrelor militare, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, cu excepția liceului militar.

Precizare importantă: pensia anticipată nu poate fi cumulată cu niciun fel de alte venituri de natură profesională. 

Cuantumul (valoarea) pensiei anticipată se stabileşte în aceleaşi condiţii cu cele ale pensiei pentru limită de vârstă.

La acordarea pensiei anticipată, reducerea vârstei standard de pensionare NU poate fi cumulată cu nici o altă reducere.

Pensia anticipată se transformă în pensie la limită de vârstă din oficiu

La data îndeplinirii condițiilor pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă, pensia anticipată se transformă în pensie pentru limită de vârstă şi se recalculează prin adăugarea perioadelor asimilate şi a eventualelor stagii de cotizare realizate în perioada de suspendare a plăţii pensiei anticipate.

Transformarea pensiei anticipate în pensie pentru limită de vârstă se face din oficiu.

Acte necesare pentru dosarul de pensionare:

cerere pentru înscrierea la pensia anticipată;

carnetul de muncă (original şi copie);

alte acte prevăzute de lege privind vechimea în muncă (adeverințe), dacă este cazul;

adeverinţă privind sporurile şi adaosurile reglementate prin lege sau prin contractul colectiv/individual de muncă pentru perioada 01.04.1992-01.04.2001, în situaţia în care acestea nu au fost înregistrate în carnetul de muncă, dacă este cazul;

adeverinţă privind încadrarea activităţii în fostele grupe I şi/sau a-II-a de muncă, în situația în care acestea nu au fost înregistrate în carnetul de muncă, dacă este cazul;

procura specială pentru mandatar, dacă este cazul.

Cererea de pensionare împreună cu actele doveditoare se depune de către solicitant, la casa teritorială de pensii din raza de domiciliu a acestuia, începând cu data îndeplinirii condiţiilor de pensionare, iar pensia se acordă de la data încetării calităţii de asigurat.

Citit 1546 ori