Vineri, 17 Septembrie 2021 10:07

Toți tinerii care beneficiază de pensie de urmaș trebuie să depună noi acte doveditoare, altfel vor pierde banii

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Toți tinerii care beneficiază de pensie de urmaș trebuie să depună noi acte doveditoare ale continuării studiilor pentru a nu pierde banii acordați de stat. Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) precizează că aceștia trebuie să dovedească autorităților continuitatea studiilor în cadrul unei instituții de învățământ până pe 25 septembrie.

Astfel, așa cum apare în comunicatul recent al CNPP, există două situații în care se pot afla beneficiarii unei pensii de urmaș, respectiv sunt elevi sau studenți. În oricare dintre cazuri, cei ce primesc pensie de urmaș trebuie să demostreze că încă sunt la școală, altfel riscă să piardă banii (cel puțin) pe luna octombrie. 

La modul concret, pentru a demonstra că încă merg la școală, cei ce beneficiază de pensie de urmaș trebuie să trimită autorităților anumite documente.

Elevii care au împlinit 16 ani trebuie să prezinte, până, cel mai târziu, pe 25 septembrie, “adeverința din care să rezulte că, în anul școlar în curs, urmează o formă de învățământ organizată potrivit legii”, după cum apare în comunicatul CNPP. În cazul în care nu se achită de această obligație până la termenul amintit, elevii vor pierde pensia de urmaș aferentă lunii octombrie 2021.

Studenții cu vârsta de până la 26 de ani ce primesc pensie de urmaș, pe de altă parte, trebuie să depună la casele teritoriale de pensii, tot până pe 25 septembrie, o declarație pe propria răspundere privind continuarea studiilor.

Dar, spre deosebire de elevi, ei trebuie să mai transmită autorităților câteva acte în următoarea perioadă. Mai exact, până pe 25 octombrie, ei trebuie să prezinte caselor teritoriale de pensii adeverința în original sau copie (se poate transmite și electronic), din care să rezulte că, în anul universitar în curs, urmează o formă de învățământ superior.

Apoi, până pe 25 decembrie, studenții trebuie să depună adeverința în original la sediul casei teritoriale de pensii. Dacă nu respectă termenele de mai sus, studenții vor pierde pensia de urmaș, astfel:

drepturile aferente lunii octombrie, dacă beneficiarii pensiei de urmaș nu au depus declarația pe propria răspundere la sediul casei teritoriale de pensii, până la data de 25 septembrie 2021;

drepturile aferente lunii noiembrie, dacă adeverința prin care se face dovada continuării studiilor nu a fost depusă/ transmisă electronic la casa de pensii până la data de 25 octombrie a anului în curs.

În cazul în care trimit adeverința în copie sau în format electronic, dar nu depun și originalul adeverinței până pe 25 decembrie, studenții riscă suspendarea plății pensiei de urmaș începând cu luna ianuarie 2022.

Condițiile pentru acordarea pensiei de urmaș sunt stabilite de Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Concret, ea prevede că pensia de urmaș se cuvine copiilor și soțului supraviețuitor, dacă susținătorul decedat era pensionar sau îndeplinea condițiile pentru obținerea unei pensii, informează avocatnet.ro

Citit 1566 ori