Marți, 25 Octombrie 2022 07:33

Un nou ajutor de la stat în valoare de 500 lei lunar

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Sistemul de ajutoare sociale va fi modificat radical de la 1 ianuarie 2024, atunci fiind programat să apară venitul minim de incluziune, ce va cuprinde venitul minim garantat și alocaţia pentru susţinerea familiei. 

Printr-o hotărâre apărută în această săptămână, Guvernul stabilește o serie de detalii legate de venitul minim de incluziune, printre care și cine va putea beneficia de acest ajutor, cine va fi exclus și cum se vor putea cere banii. 

Orice român poate încasa suma de 500 de LEI, reprezentând venitul minim de incluziune garantat. Suma reprezintă, de fapt, un ajutor social care se acordă familiilor și persoanelor singure, cetățeni români sau străini, precum și persoanelor fără locuință aflate în situație de nevoie, care trăiesc în adaposturi improvizate. Hotărârea 

Guvernului 1.154/2022, apărută luni, conține, de fapt, normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, ce va intra în vigoare în 2024.

Punctual, beneficiarii acestui tip de ajutor social sunt familiile și persoanele singure ale căror venituri se situează sub nivelul lunar al venitului minim garantat stabilit prin ordonanță de urgență. Cuantumul lunar al Venitului Minim Garantat (VMG) este stabilit prin raportare la indicatorul social de referință ISR a cărui valoare este stabilită prin lege la 525.50 LEI 

Nivelurile pentru venitul minim de incluziune sunt următoarele:

Persoană singură = 0.283 x ISR = 149 lei

Familia formată din 2 persoane = 0.510 x ISR = 268 lei

Familia formată din 3 persoane = 0.714 x ISR = 376 lei

Familia formată din 4 persoane = 0.884 x ISR = 465 lei

Familia formată din 5 persoane = 1.054 x ISR = 554 lei

Pentru fiecare altă persoană peste numărul de 5 persoane, ajutorul social se mărește cu 0.073 x ISR.

Cuantumul ajutorului social se stabilește ca diferență între nivelurile menționate mai sus și venitul net lunar al familiei sau al persoanei singure.

Cererea și declarația pe propria răspundere, precum și celelalte acte doveditoare privind componența familiei și veniturile realizate, se înregistrează la primăria localității în a cărei raza teritorială își are domiciliul sau reședința titularul. Pentru soluționarea cererii privind acordarea ajutorului social, se va afectua anchetă socială la domiciliul sau, după caz la reședinta solicitantului, ori la locul desemnat de solicitant în cazul celor fără locuință.

Titularul ajutorului social este obligat să depună, din 3 în 3 luni, la primăria localitații în a cărei raza teritorială își are domiciliul sau reședinta, o declarație pe propria răspundere privind componența familiei și veniturile realizate de membrii acesteia, însoțită de o adeverință eliberată de autoritatea competentă cu privire la veniturile realizate supuse impozitului pe venit. 

De asemenea, persoanele apte de muncă care solicită ajutorul social și care nu realizează venituri din salarii sau din alte activități, au următoarele obligații:

– să dovedească, cu adeverința eliberată de ATOFM, că sunt înregistrate ca persoane în căutarea unui loc de muncă.

– să presteze lunar, la solicitarea primarului, acțiuni sau lucrări de interes local.

Astfel, nu vor putea primi ajutorul de la stat cei ce dețin, printre altele, clădiri, alte spații locative în afara locuinței de domiciliu, precum și terenuri situate în intravilan cu suprafața de peste 1.200 mp în zona urbană şi 2.500 mp în zona rurală (cu excepția curții) sau o mașină cu o vechime mai mică de zece ani.

Citit 1554 ori